Coronavirus: Spitalele din Belgia sunt aproape de capacitatea maximă; personal infectat, chemat să continue munca

Spitalele din Belgia au ajuns aproape de capacitatea maximă la terapie intensivă, în timp ce membri ai personalului testaţi pozitiv la coronavirus sunt chemaţi să continue să lucreze atât timp cât nu prezintă simptome, relatează DPA.

Belgia are cea mai mare rată de infecţie cu coronavirus dintre ţările Uniunii Europene, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. Marţi, incidenţa infecţiei în ultimele 14 zile era de 1.390 la 100.000 de persoane.

Provincia Liege, în Valonia francofonă aproape de frontierele olandeză şi germană, a fost lovită foarte puternic.

Philippe Devos, medic la terapie intensivă la Liege şi preşedinte al Asociaţiei belgiene a Sindicatelor Medicale, a confirmat că unii medici infectaţi şi asistente care nu prezintă simptome au continuat să lucreze.

"Trebuie să alegem între o soluţie proastă şi o soluţie foarte proastă", a declarat el pentru DPA.

Alternativa ar fi să nu tratezi deloc unii pacienţii, a precizat el.

Medicii şi asistenţii medicali infectaţi care încă lucrează au tratat doar pacienţi infectaţi şi purtau măşti medicale. Ei au de asemenea o cameră separată pentru a mânca, a adăugat el.

Philippe Devos a estimat că cel puţin 100 de asistente medicale infectate merg în continuare să lucreze în regiune.

Spitalele nu au nevoie doar de personal, dar şi paturile din unităţile de terapie intensivă sunt ocupate aproape în totalitate.

"Nu mai avem locuri la terapie intensivă, nu mai avem locuri în afara terapiei intensive", a declarat Devos despre provincia Liege.

Unii pacienţi vor fi duşi în regiunea Flandra, a mai spus el.

Belgia a impus reguli mai stricte, inclusiv închiderea barurilor şi a restaurantelor şi o restricţie de circulaţie pe timp de noapte, împreună cu limite stricte pentru adunări.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?