Coronavirus: Trump îşi limitează contactele cu vicepreşedintele Pence

Donald Trump s-a referit luni la posibilitatea de a-şi limita contactele cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence, despre care a părut să confirme că se află în "carantină" după un caz de COVID-19 în anturajul acestuia, scrie AFP.

Întrebat într-o conferinţă de presă despre măsurile pentru a limita preventiv contactele lor, preşedintele Statelor Unite a răspuns: "Este ceva despre care probabil vom vorbi, în această perioadă de carantină".

"Vom vorbi la telefon, da. Putem vorbi despre asta la telefon", a adăugat el.

Mike Pence, coordonator al celulei de criză de la Casa Albă pentru lupta împotriva pandemiei, nu a fost prezent la această conferinţă de presă.

Noul coronavirus şi-a făcut oficial apariţia în urmă cu câteva zile la Casa Albă. Purtătoarea de cuvânt a vicepreşedintelui Pence, Katie Miller, a fost testată pozitiv la sfârşitul săptămânii trecute. De asemenea, un militar din serviciul preşedintelui SUA.

"Nu l-am mai văzut de atunci", a declarat Donald Trump despre vicepreşedintele Pence.

El a adăugat că Mike Pence a fost testat negativ duminică şi din nou luni. "Este într-o formă foarte bună şi cred că totul va fi bine", a insistat liderul administraţiei de la Washington.

Casa Albă a dezminţit duminică orice măsură de carantină vizând pe vicepreşedintele american.

Alţi trei membri ai celulei de criză s-au autoizolat preventiv: Anthony Fauci, expertul în boli infecţioase cu funcţia cea mai înaltă din SUA, Robert Redfield, directorul Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor, şi Stephen Hahn, şeful Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente.AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Româncă șocată de prețuri în St. Moritz, cea mai scumpă stațiune din Elveția. Cât a plătit pentru o felie de pizza

3 BREAKING Ședință tensionată la PNL! Cele două tabere conturate în partid au dus prima luptă în spatele ușilor închise

4 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

5 Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului