Coronavirus: Vaccinarea adolescenţilor cu vârste între 12 şi 15 ani a început în Statele Unite

Coronavirus: Vaccinarea adolescenţilor cu vârste între 12 şi 15 ani a început în Statele Unite

Vaccinarea împotriva COVID-19 a adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani a demarat joi pe tot teritoriul Satelor Unite după extinderea, la începutul săptămânii, a autorizării vaccinului Pfizer/BioNTech şi pentru această tranşă de vârstă, care cuprinde 17 milioane de persoane în SUA, informează AFP.

''Este un nou salt uriaş în lupta noastră împotriva pandemiei'', a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, încurajându-şi părinţii să-şi vaccineze copiii.

''Vaccinul pentru copiii de 12 până la 15 ani este sigur, eficace, practic, rapid şi gratuit'', a subliniat acesta, adăugând că 15.000 de farmacii de pe teritoriul ţării vor fi pregătite începând de joi pentru administrarea dozelor.

Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a autorizat luni vaccinarea adolescenţilor după ce a studiat datele testelor clinice realizate pe circa 2.000 de tineri.

Anumite localităţi au început încă de marţi să vaccineze adolescenţi, dar cea mai mare parte a aşteptat unda verde din partea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din ţară, care a venit miercuri seară.

Vaccinul administrat grupei de vârstă 12-15 ani este acelaşi ca şi în cazul adulţilor, inclusiv în ceea ce priveşte dozajul, iar mulţi vor putea aşadar să se vaccineze în aceleaşi locuri deja amenajate.

Provocarea este însă de a-i convinge: printre părinţii care au copii de această vârstă, aproape un sfert au declarat că nu-i vor vaccina şi doar trei din 10 au spus că vor să-şi vaccineze copiii cât de curând posibil, potrivit unui sondaj realizat la jumătatea lunii aprilie de Kaiser Family Foundation.

Pentru a-i încuraja, autorităţile vor să facă vaccinarea disponibilă şi în alte locuri, în spaţii mult mai practice sau în cabinetele pediatrilor, pe care familiile îi cunosc şi au încredere.

''Facem demersuri ca adolescenţii să poată fi de asemenea vaccinaţi în şcolile lor'', a declarat joi Rochelle Walensky, directoarea CDC.

Adolescenţii dezvoltă în general forme mai puţin grave de COVID-19 în comparaţie cu adulţii, iar vaccinarea acestora nu a fost o prioritate până în prezent. Cu toate acestea, nu sunt la adăpost de contractarea infecţiei şi pot aşadar participa la transmiterea virusului în rândul populaţiei. Imunizarea acestora va contribui la încetinirea ritmului epidemiei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”