Coronavirus: Vârful infectărilor cu COVID-19 în Germania este deja vizibil, susţine cancelarul Olaf Scholz

Coronavirus: Vârful infectărilor cu COVID-19 în Germania este deja vizibil, susţine cancelarul Olaf Scholz

Vârful infecţiilor cu COVID-19, al căror număr atinge în prezent recorduri, în Germania, începe să devină vizibil, consideră cancelarul german Olaf Scholz, care se confruntă cu o presiune crescândă pentru relaxarea unor restricţii, relatează AFP.

"Previziunile ştiinţifice ne arată că vârful valului (epidemic) este aproape", a afirmat liderul social-democrat în cursul unei intervenţii în Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, care reprezintă landurile.

"Aceasta ne permite să luăm în calcul o primă etapă a relaxărilor în cursul săptămânii viitoare, iar apoi altele în primăvară, a adăugat el.

Consultări urmează să aibă loc din nou miercuri între cancelar şi reprezentanţii landurilor asupra continuării măsurilor constrângătoare în vigoare pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Cu variaţii între landuri, aceste restricţii vizează în special restaurantele, barurile, cafenelele şi magazinele considerate neesenţiale la care accesul este interzis persoanelor nevaccinate.

În unele cazuri, un test antigen este de asemenea cerut, în plus faţă de schema de vaccinare completă sau de un certificat de vindecare de COVID-10 pentru cei care nu au primit o a treia doză (booster) de vaccin.

Afectată mai târziu decât alte ţări europene cum ar fi Marea Britanie şi Franţa de către varianta Omicron, Germania înregistrează în prezent niveluri record de contaminări.

Infectările au ajuns la 240.000 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise vineri de Institutul de supraveghere sanitară RKI, dar este o primă diminuare de la începutul anului.

Nemulţumirea germanilor sătui de restricţii se face din ce în ce mai mult simţită. Olaf Scholz trebuie să se împace cu cererile de relaxare tot mai presante din partea unuia dintre cei doi parteneri de coaliţie, partidul liberal FDP.

Proiectul guvernului de a face vaccinarea obligatorie pentru toţi suscită de asemenea nemulţumire şi opoziţie în special în Bavaria, unde guvernul regional, condus de opoziţia conservatoare, a ridicat obligativitatea vaccinării pentru personalul sanitar până la 15 martie.

Această frondă a unuia dintre landurile cele mai importante ale ţării a relansat temerile că proiectul de vaccinare obligatorie pentru toată populaţia adultă, iniţiat de majoritatea guvernamentală, nu va obţine voturile necesare în parlament.

Mai multe ţări europene, precum Danemarca, Marea Britanie, Franţa au ridicat unele restricţii legate de COVID-19, într-un context sanitar în continuare tensionat. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia