Coronavirus/Franţa: Numărul pacienţilor la terapie intensivă la cel mai înalt nivel din luna mai

Coronavirus/Franţa: Numărul pacienţilor la terapie intensivă la cel mai înalt nivel din luna mai

În serviciile de terapie intensivă din Franţa sunt în îngrijire peste 3.000 de pacienţi cu COVID-19 pentru prima dată din luna mai, potrivit datelor publicate luni de autorităţile sanitare, notează AFP.

Franţa numără 15.918 de bolnavi cu COVID-19 spitalizaţi în total, cu aproape 400 mai mulţi decât în ajun.

Numărul de cazuri noi a fost de 15.075 în 24 de ore, dar aceste date sunt în mod tradiţional scăzute în ziua de luni. În ultimele şapte zile, media a urcat la 52.885 de cazuri zilnice.

Numărul deceselor de la începutul epidemiei a ajuns la 121.493.

În loc de restricţii privind circulaţia şi activităţile, guvernul de la Paris se bazează pe vaccinare pentru a opri recrudescenţa pandemiei, foarte netă de la sosirea "al cincilea val" în noiembrie.

Prin urmare, vaccinarea ar urma să fie deschisă copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani începând de miercuri. Această categorie de vârstă nu este afectată de permisul sanitar.

Executivul elaborează un proiect de lege, pe care intenţionează să-l facă adoptat până la sfârşitul lunii ianuarie, astfel încât permisul sanitar să lase locul unui paşaport de vaccinare, rezervat persoanelor complet vaccinate.

Potrivit autorităţilor sanitare, 52.544.638 de persoane au primit cel puţin o injecţie (77,9% din populaţie), iar 51.476.035 de persoane au un program complet de vaccinare (76,3% din populaţie). Au fost administrate peste 19,8 milioane de doze de rapel. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…