Coronavirus/Mai puţin de 20% dintre elevii de a VIII-a şi a XII-a din Alba Iulia au acceptat să fie testaţi

Coronavirus/Mai puţin de 20% dintre elevii de a VIII-a şi a XII-a din Alba Iulia au acceptat să fie testaţi

Mai puţin de 20% dintre elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a din Alba Iulia şi-au dat acordul să fie testaţi gratuit pentru COVID-19, un procentaj asemănător fiind înregistrat şi în rândul personalului didactic şi nedidactic, acţiunea reprezentând o iniţiativă locală pentru ca reluarea cursurilor să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă a sănătăţii.

Atât elevii din anii terminali, cât şi cadrele didactice şi personalul nedidactic au dat dovadă de reticenţă şi nu şi-au dat acordul să fie incluşi în campania iniţiată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.

Potrivit informaţiilor furnizate vineri, la solicitarea AGERPRES, de către DSP Alba, din cei aproximativ 2.000 de elevi din clasele a VIII-a şi a XII-a, cadre didactice, medici şi asistenţi şcolari din Alba Iulia care puteau fi testaţi gratuit pentru COVID-19, în vederea reîntoarcerii în siguranţă în şcoli în 2 iunie, mai puţin de 400 şi-au exprimat acordul în acest sens.

Există o şcoală generală în care nu se regăseşte pe listă niciun cadru didactic sau personal nedidactic. La fel, există o şcoală generală unde niciun elev nu şi-a dat acceptul pentru testare.

Astfel, dintr-un total de aproximativ 1.200 de elevi au fost de acord cu testarea 231, adică 19,25%.

Procentajul este foarte mic şi în ceea ce priveşte personalul didactic/nedidactic - 20,25%, acceptând să fie testate doar 161 de persoane.

Pe de altă parte, toate cele 226 de teste efectuate până vineri în laboratorul DSP Alba la elevi din ani terminali şi personal didactic/nedidactic au fost negative.

Testarea este gratuită şi benevolă şi se derulează pe durata câtorva zile. Campania este parte a proiectului-pilot de testare prin metoda pooling ce se derulează în Alba Iulia. Kiturile de testare necesare au fost asigurate de Primăria Alba Iulia.

"Reluarea cursurilor pentru o parte din elevi, cei aflaţi în clasele de final de ciclu de învăţământ, trebuie să se întâmple în condiţii de maximă siguranţă a sănătăţii. Atenţia elevilor şi profesorilor trebuie să se îndrepte doar către educaţie, iar pentru asta e responsabilitatea noastră să creăm un climat sigur", a declarat, săptămâna trecută, atunci când a fost anunţată campania, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul.

Testarea reprezintă o procedură simplă, care constă în prelevarea unui exudat nazofaringian cu ajutorul unui beţişor medicinal steril, de unică folosinţă, procedură realizată, în cazul de faţă, de personal medical din cadrul DSP Alba. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…