Csaba: E neconstituţional orice demers de modificare a Codului civil privind căsătoria între persoane de acelaşi sex

Orice demers de modificare a Codului civil în sensul de a se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex este neconstituţional, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba.

"Pentru cei care manipulează! Este neconstituţional orice demers de modificare a Codului civil în sensul de a se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex! Art. 48 alin. (1) din Constituţia României permite doar căsătoria dintre o femeie şi un bărbat!", a scris Asztalos Csaba, pe Facebook.

El a amintit de Decizia 580 din 2016 a CCR, pct. 42: "În anul 1991, când Constituţia a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepţiunea sa tradiţională, de uniune între un bărbat şi o femeie. Această idee este susţinută de evoluţia ulterioară a legislaţiei în materia dreptului familiei din România, precum şi de interpretarea sistematică a normelor constituţionale de referinţă. Astfel, art. 48 din Constituţie defineşte instituţia căsătoriei în corelaţie cu protecţia copiilor, deopotrivă 'din afara căsătoriei' şi 'din căsătorie'. Este evidentă, deci, componenta biologică ce a fundamentat concepţia legiuitorului constituant în privinţa căsătoriei, fiind fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, câtă vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naşte copii". AGERPRES


populare
astăzi

1 Gabriela Ruse și-a dezvăluit relația cu un tenismen din Top 50 ATP: "Nu mă poate înțelege nimeni mai bine"

2 Așa o fi la Cadastru, cum zice Caramitru?

3 Dosarul DNA al lui Ciprian Ciucu / Document: Interceptări și bani cash

4 Ce urmează săptămâna viitoare? / România, victima unui război gri despre care nimeni nu spune adevărul?

5 Trei autostrăzi sunt gata, dar nu sunt deschise traficului / Birocrația și interesele amână inaugurarea