CSM cere protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informaţii începând cu 1 ianuarie 2005

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis marţi să ceară protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informaţii începând cu data de 1 ianuarie 2005.

Potrivit unui comunicat al CSM, în şedinţa de plen au fost luate mai multe decizii referitoare la "probleme de interes public major privind independenţa justiţiei".

Una dintre ele vizează transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/ structurile de informaţii începând cu data de 1 ianuarie 2005.

De asemenea, s-a decis transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei privind informaţii despre stadiul implementării şi rezultatele obţinute de Comisia pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva fostei DGPA.

O altă solicitare va fi transmisă către Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, în sensul comunicării către CSM a datelor referitoare la obiectul de activitate al acestei comisii şi a informaţiilor care există la nivelul ei referitoare la activitatea unor magistraţi, se precizează în comunicatul citat.

"Informarea opiniei publice cu privire la faptul că, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a comunicat că, în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au reieşit date din care să rezulte că persoanele verificate ar fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Adresarea unei solicitări Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în sensul de a comunica modalitatea în care se efectuează verificările prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", după cum a decis CSM.

Totodată, plenul CSM a hotărât transmiterea unei solicitări către Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în sensul comunicării datelor şi informaţiilor referitoare la magistraţi rezultate în urma activităţii acestei comisii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

3 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

4 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit

5 „Cred că intrăm într-un rit de trecere turbulent și inevitabil, care ne va testa ca specie” / Eseu care dă fiori al unui dezvoltator de AI