CSM: Judecătoarea Geanina Terceanu, suspendată din funcție ca urmare a trimiterii în judecată

CSM: Judecătoarea Geanina Terceanu, suspendată din funcție ca urmare a trimiterii în judecată

Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București a fost suspendată din funcție ca urmare a trimiterii în judecată de către DNA pentru luare de mită în schimbul pronunțării unei soluții favorabile în dosarul transferurilor din fotbal.

"Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât marți suspendarea din funcție, începând cu această dată, a Geaninei Terceanu, judecător în cadrul Tribunalului București, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni", informează CSM într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Hotărârea Secției a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004 conform cărora secțiile Consiliului dispun suspendarea din funcție a magistraților și art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea 303/2004 care prevede că judecătorul este suspendat din funcție când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Săptămâna trecută, DNA a anunțat că judecătoarea Geanina Terceanu, aflată în arest la domiciliu, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită în legătură cu pronunțarea unei soluții favorabile în dosarul transferurilor din fotbal.

În dosar, au fost trimiși în judecată și foștii impresari Ioan și Victor Becali, precum și Cristian Borcea, fost președinte executiv al Clubului de fotbal "Dinamo", pentru dare de mită, toți aflați în executarea unei pedepse cu închisoarea.

De asemenea, au fost deferiți justiției doi avocați — George-Antonie Iorgovan și Daniel-Costel Petre — pentru mărturie mincinoasă.

DNA preciza, într-un comunicat de presă, că, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care frații Becali și Cristian Borcea, alături de alți inculpați, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 ('fapta nu există').

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

"Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro). Ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de către Geanina Terceanu a fost desființată printr-o decizie penală a Curții de Apel București — Secția a II-a Penală, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate", susțin procurorii.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani