CSM trimite preşedintelui Iohannis propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a Cristinei Tarcea

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit, joi, să înainteze preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a Cristinei Tarcea, fost preşedinte al Instanţei supreme.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei s-a aflat "cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a Cristinei Iulia Tarcea, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Tot joi, Secţia pentru judecători a decis trimiterea către şeful statului şi a propunerilor de eliberare din funcţie, prin pensionare, a altor 18 judecători, printre care şi întreaga conducere a Curţii de Apel Timişoara: Erica Nistor - preşedinte, Puşa Carmen Pârvulescu şi Marian Bratiş - vicepreşedinţi.

Asociaţiile magistraţilor au atras atenţia că, în perioada următoare, ar putea urma un val de pensionări din magistratură, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de desfiinţare a pensiilor de serviciu pentru procurori şi judecători. Proiectul a fost criticat dur de către magistraţi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan