„Cu sufletul în raiul comunist și cu trupul în iadul burghez”/Cum au acaparat șefii Securității luxul lăsat în urmă de consilierii sovietici

O anchetă internă declasificată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității scoate la lumină contradicția flagrantă dintre predicile egalitariste ale regimului comunist și apetitul nestăvilit pentru opulență al potentaților vremii. După retragerea consilierilor trimiși de la Moscova, ofițerii de rang înalt din Ministerul de Interne și Securitate au pus stăpânire pe reședințele de lux din Capitală, împărțindu-și pe sume ridicole piese rare de mobilier, covoare persane și tablouri de patrimoniu.

Documentul de arhivă, sintetizat de CNSAS sub genericul „Cu sufletul în raiul comunist și cu trupul în iadul burghez”, descrie mecanismul prin care reprezentanții noii puteri s-au instalat în stilul de viață al fostei elite pe care o trimiseseră la închisoare sau o deposedaseră de averi.

„În realitate, mulţi dintre cei promovați în funcții înalte în partid și în stat erau indivizi cu educaţie precară, parveniți, în căutare de putere și lux, care nu înțelegeau o iotă din teoriile lui Marx și Lenin. Practic, ei au acționat pe linia celebrului banc din epocă: «Vom crea o lume nouă, nu vouă!» Potentații din Ministerul de Interne și Securitate nu făceau nici ei opinie separată. Prezentăm mai jos un document care scoate în evidenţă, fără putinţă de tăgadă, goana după opulență a celor ce constituiau brațul înarmat al partidului”
— Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Refugiul de lux al „fraților de la Răsărit”

Începând cu anul 1948, odată cu apariția Securității Poporului și redesenarea Ministerului de Interne după tiparul stalinist de represiune, la București au sosit numeroși consilieri sovietici. Cazarea acestora nu s-a făcut în imobile modeste, ci prin eliberarea forțată a 35–40 de apartamente situate în vile luxoase din cartierul Herăstrău – pe artere precum străzile Negulici, Pictor Iscovescu, Rozenthal sau bulevardul Jdanov.

Pentru a le asigura confortul, locuințele au fost utilate la cele mai înalte standarde ale vremii. Inventarele consemnau garnituri executate la comandă din lemn de trandafir, nuc și mahon, alături de piese de epocă pe care ofițerii români însărcinați cu rapoartele le consemnau adesea stângaci: „cipendel”, „langyel”, „holuri florentine”, stil „Louise XV” sau „baruch”.

O mare parte dintre obiectele de decor – argintărie masivă, porțelanuri fine, covoare autentice persane, lustre de cristal și pânze ale unor maeștri români – provenea direct din confiscările operate de regim în fostele reședințe regale și proprietăți ale demnitarilor interbelici. Deși rapoartele oficiale menționau și achiziții din consignații particulare, CNSAS privește cu scepticism această variantă, subliniind că dispoziția fusese clară: să se strângă bunuri de calitate excepțională.

Zeci de milioane de lei risipiți pentru protocol

Fondurile alocate acestui efort logistic au fost uriașe. Conform depoziției date de Ștefan Georgescu, fost conducător al Serviciului Fonduri Speciale, cheltuielile totale pentru dotarea vilelor între 1949 și 1952 au depășit 40 de milioane de lei (la valoarea anterioară reformei monetare). Doar în decembrie 1952, fondul C.I.S. a acoperit facturi de 500.000 de lei pentru achiziții similare.

În aceste locuințe se găseau între 300 și 400 de tablouri semnate de nume fundamentale ale picturii românești, printre care Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă sau Samuel Mützner, precum și sute de metri pătrați de covoare orientale.

Consilierul Dumitru Ghișă semnala la acea vreme riscul risipirii acestor bunuri inestimabile, arătând că mulți dintre responsabili nu conștientizau ce aveau în mână: „Ar fi o mare pierdere pentru stat dacă mobilierul s-ar fi răvășit, pierdut sau însușit, deoarece în general era mobilier de mare valoare. Unele din acestea erau de o asemenea valoare încât în mod obiectiv nu puteam stabili valoarea în condițiile de atunci și pentru faptul că erau obiecte de artă procurate ieftin, a căror însemnătate noi nu o cunoșteam. Sînt convins că o bună parte din ele sînt obiecte de muzeu”.

Prăduirea moștenirii sovietice: manevre „acoperite” și prețuri modificate din pix

După anul 1954, pe măsură ce trimișii Moscovei au părăsit treptat România, bunurile ar fi trebuit să revină în inventarul de stat administrat de MAI. În practică însă, ofițerii superiori și înalții responsabili din minister s-au mutat direct în casele eliberate și au demarat proceduri de cumpărare a bunurilor la prețuri derizorii, legalizate retroactiv prin semnătura ministrului de Interne, Alexandru Drăghici.

Pentru a ține secretă operațiunea și invocând caracterul conspirativ al vilelor, conducerea a refuzat categoric apelarea la evaluatori profesioniști din exterior. Evaluările au fost lăsate pe mâna unor ofițeri fără nicio calificare artistică. Aceștia trebuiau să raporteze piesele istorice la prețurile mărfurilor de serie din magazinele de stat și să aplice marje generoase de „uzură”. În plus, procesele-verbale conțineau denumiri hilare precum „perdele voal brizbizuri”, „lămpi plafon cu brațe” ori „tablouri picturi diferite”.

Nicolae Silvianu, cadru la U.M. 0230 București și implicat direct în stabilirea prețurilor, a mărturisit presiunile exercitate asupra sa de superiori:

„Scopul fiind însă «să se facă reduceri», mi se spunea că eu sînt șeful secției, eu pot avea acces, în mine are încredere și trebuie să mă străduiesc să fac față. Când se ajungea la destinație, eram condus de cei în cauză cu mașina sau însoțit de col. BOGDAN H., începea tocmeala ca la fostele prăvălii particulare din trecut.”

Un exemplu elocvent este cel al vilei Danalache de pe strada Pictor Iscovescu nr. 5. Valoarea inițială dactilografiată pentru trei covoare persane, perdele și lămpi fusese fixată la 10.655 de lei. La cererea expresă a cumpărătorilor, suma a fost tăiată la 8.655 de lei și coborâtă în final la 7.155 de lei, cu precizarea olografă că prețurile modificate cu cerneală rămân valabile.

Cadourile de partid pentru generali și directori

La 8 decembrie 1962, o notă clasificată „STRICT SECRET” a Direcției de Spate a MAI primea aprobarea ministrului Alexandru Drăghici. Beneficiarul era general-maiorul Vasile Negrea, adjunct al ministrului, care a preluat în proprietate privată 22 de piese din fosta casă a primului consilier sovietic. Valoarea cumulată a întregului inventar a fost stabilită la numai 24.838 de lei, incluzând:

• o pianină – 10.000 de lei;
• un covor persan de dimensiuni mari (4,60 x 2,70 metri) – 3.726 de lei;
• trei fotolii tapițate cu pluș – 2.400 de lei;
• zece scaune capitonate în pluș – 1.800 de lei;
• un covor de pluș pentru trepte (peste 12 metri lungime) – 1.116 lei;
• patru candelabre, dintre care trei din cristal – între 225 și 1.000 de lei fiecare;
• trei tablouri evaluate între 200 și 300 de lei piesa;
• mobilier divers, cazane și căzi din cupru, saltele de lână și accesorii casnice la prețuri simbolice.

O situație similară s-a înregistrat în cazul șefului Direcției Financiare, Ovidiu Neagu. Acesta a preluat bunurile din imobilul de pe strada P. Rozenthal nr. 38 – de la două covoare persane, măsuță de toaletă și mobilier de dormitor, până la draperii de satin, perdele brise-bise și un răcitor de gheață – pentru suma totală de 9.155 de lei, achitată în tranșe eșalonate pe parcursul mai multor ani.

Covoare la 100 de lei și „stocuri supranormative”

Practica a culminat în 1959, când MAI a raportat depășiri de stocuri la bunuri de uz casnic și artă. O parte substanțială provenea tot din dotarea vilelor evacuate de sovietici, iar cumpărătorii cu prioritate au fost chiar ofițerii care făceau inventarierea:

• Maiorul Ion Beu (Direcția Spate) a achiziționat trei covoare persane cu numai 100 de lei și 18 tacâmuri de alpaca pentru 150 de lei;
• Simionescu Traian a plătit 280 de lei pentru un aparat de radio „Emerson”;
• Cristea Gheorghe a cumpărat un radio „Hora” cu 180 de lei;
• Ion Răduță și Aristide Ionescu au achiziționat câte un magnetofon „Siemens” la prețul de 348 de lei bucata.

Documentele mai consemnează dispariția fără urmă a unor obiecte de mare preț confiscate de la foști deținuți sau persoane fugite peste graniță. Soția fostului secretar general, Iosefina Nicolschi, este indicată ca beneficiară a unor picturi și obiecte luate din patrimoniul Serinei Aftalion. În același timp, Olga Ioniță, fosta șefă a contabilității, arăta că adjunctul Alexandru Mureșanu ridicase fără documente 100.000 de lei din casierie. Printre mărturii figurează și un tablou semnat de Grigorescu, ajuns în locuința unui mecanic, sau o oglindă din fier forjat păstrată abuziv de un colonel.

Raportul din 1968: anchetă fără arhive

Comisia instituită de Consiliul Securității Statului a redactat la 4 iulie 1968 un dosar strict secret, semnat de maiorii Ștefan Grigore și Ion Nicolae, după audierea a 47 de cadre. Ancheta s-a lovit însă de un zid: arhivele primare privind evidența obiectelor din casele consilierilor sovietici fuseseră deja distruse.

Inspectorii au propus Oficiului Juridic să caute pârghii pentru reevaluarea obiectelor și recuperarea sumelor reale de la cumpărători, cerând continuarea investigațiilor asupra celor implicați, precum Alexandru Mureșanu, colonelul Hary Bogdan (ajuns la comanda U.M. 0230) sau Alexandru Oană (fost la Serviciul Special, devenit ofițer DGIE).

Dosarul, la care fuseseră atașate 30 de rapoarte și declarații olografe, sintetizează realitatea din spatele cortinei ideologice. Comentariul CNSAS punctează fără echivoc finalitatea acestor practici: „De unde se vede că securiștii şi tovarăşii din partid au luptat neprecupeţit cu vorba pentru victoria partidului şi a democraţiei populare şi cu fapta pentru a-și consolida şi proteja poziția și privilegiile oligarhice.”

Explorează subiectele:

CNSASSecuritatecomunism

Distribuie Distribuie Comentarii