Cum a declanșat presa occidentală propria criză de încredere după 11 septembrie
La un sfert de secol de la tragedia care a zguduit Statele Unite, bilanțul atentatelor din 11 septembrie depășește cu mult pierderile umane și costurile materiale imediate. Campania militară globală cunoscută sub numele de „războiul împotriva terorismului”, pornită în urma acelor evenimente, a fracturat iremediabil raportul dintre public și instituțiile media tradiționale, punând temelia climatului informațional de astăzi, dominat de suspiciune și polarizare extremă, arată o analiză publicată de The Conversation.
Atentatele care au declansat războiul împotriva terorismului Foto: EPA/EFE
Imediat după prăbușirea Turnurilor Gemene, jurnaliștii americani s-au găsit prinși între două opțiuni fundamentale: păstrarea distanței obiective cerute de meserie sau subordonarea față de apelul la unitate națională. A prevalat a doua direcție. Camerele de televiziune au început să transmită sub etichete mobilizatoare precum „America sub atac”, în timp ce prezentatorii au apărut pe post purtând cocarde tricolore. O declarație a legendarului Dan Rather, oferită în emisiunea lui David Letterman, a sintetizat atmosfera acelor zile: „George Bush este președintele, el ia deciziile... oriunde vrea să mă alinieze, spuneți-mi doar unde”.
Direcția generală a fost trasată rapid de administrația de la Washington. La scurt timp după atacuri, George W. Bush a impus cadrul de interpretare care avea să definească întreaga perioadă post-criză:
„Ni s-a făcut un mare rău. Am suferit o pierdere uriașă. Iar în durerea și furia noastră ne-am găsit misiunea și momentul. Libertatea și frica sunt în război. Progresul libertății umane, marea realizare a vremurilor noastre și marea speranță a fiecărei epoci, depinde acum de noi. Națiunea noastră, această generație, va îndepărta o amenințare întunecată de violență de deasupra poporului nostru și a viitorului nostru. Vom mobiliza lumea în jurul acestei cauze, prin eforturile și curajul nostru.”
— George W. Bush
În loc să chestioneze premisele acestei ofensive politice și militare de amploare, presa americană a internalizat aproape complet vocabularul oficial. Concepte precum „libertate”, „teroare” și „război” au devenit omniprezente în știri. În terminologia sociologiei comunicării, procesul poartă denumirea de „reinstituționalizare” — fenomenul prin care un grup restrâns de decidenți politici profită de starea de urgență pentru a confisca discursul public și a impune propria perspectivă întregului aparat mediatic.
Această renunțare la nuanțe nu a fost doar o chestiune internă a Statelor Unite. Publicațiile din Germania, Regatul Unit sau Spania au urmat același tipar narativ. Una dintre consecințele cele mai vizibile a fost suprapunerea sistematică între credința islamică și fenomenul terorist. Datele arată că, în anii următori, atentatele derulate pe teritoriul american în care erau implicați cetățeni musulmani au generat cu 357% mai multă atenție din partea presei decât cele comise de extremiști de dreapta — în ciuda faptului că, din 2001 până în prezent, actele de violență comise de extrema dreaptă au fost considerabil mai numeroase în Statele Unite. Tendințe similare au fost documentate în paralel și în spațiul european.
Peisajul consumului de informație s-a fracturat odată cu trecerea anilor. Dacă în 2001 aproape 90% dintre americani au aflat despre atentate direct de la televizor, creșterea inițială a audiențelor s-a transformat treptat într-o stare generalizată de saturație. Tinerii au început să ocolească complet buletinele de știri clasice, un proces accelerat de ascensiunea noilor tehnologii digitale. Astăzi, încrederea în presă la nivelul democrațiilor vestice a atins praguri minime istorice.
Jared Ahmad, cadru universitar specializat în jurnalism și științe politice la Universitatea din Sheffield, explică în The Conversation că percepția unei prese părtinitoare în acoperirea evenimentelor de la 11 septembrie și a conflictului ulterior din Irak a îndepărtat categorii largi de public, în special membrii minorităților etnice. Oamenii din SUA, Marea Britanie și Australia au început o retragere deliberată din sfera știrilor tradiționale, căutând alte modalități de exprimare civică și politică.
Vidul creat de alinierea jurnaliștilor la poziția oficială a fost umplut rapid de versiuni paralele. La doar câteva săptămâni de la atentate au apărut speculații care puneau la îndoială versiunea oficială: de la teorii potrivit cărora dezastrul ar fi fost orchestrat din interiorul structurilor americane, până la scenarii de sorginte antisemită despre instaurarea unui ipotetic „guvern mondial unic”. Deși ponderea lor reală de la acea dată rămâne subiect de controversă, aceste relatări marginale au funcționat atât ca supapă psihologică pentru o populație traumatizată, cât și ca ferment al contestării presei corporatiste.
Astăzi, generațiile mai tinere procesează amintirea acelor momente nu prin arhive de presă, ci prin filtrul subculturilor de pe internet, al parodiei și al cinismului online. Celebra frază conspiraționistă „combustibilul de avion nu poate topi grinzile de oțel” s-a preschimbat, dintr-un argument asumat, într-un meme menit să ironizeze tocmai mania conspirațiilor. Umorul negru reprezintă o cale prin care utilizatorii tineri fac față unui mediu mediatic sufocant și puternic ideologizat, trecând din postura de spectatori pasivi în cea de producători de conținut politic.
Totuși, specialiștii subliniază că aceste mesaje virale ascund capcane reale: ele pot agrega comunități radicale, pot facilita banalizarea unor teze extremiste și reciclează frecvent stereotipuri islamofobe similare celor din primele etape ale intervențiilor militare occidentale.
Astfel, decizia marilor redacții de a schimba echilibrul jurnalistic pe o atitudine de conformism naționalist a deschis calea unui cinism de durată. Teoriile alternative apărute în siajul lui 11 septembrie au trasat coordonatele pe care s-au dezvoltat ulterior fenomene precum mișcarea QAnon sau contestarea măsurilor din timpul pandemiei de COVID-19. La două decenii și jumătate de la căderea turnurilor, autoritatea instituțională continuă să fie respinsă din principiu, iar granițele dintre informație validată, furie ideologică și divertisment digital s-au topit definitiv.
Explorează subiectele:
