Cum arătau verile austere din România anilor ’80. „Cumva, românii par să se adapteze. Nu știu cum. Nimeni nu știe”

În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, verile românilor nu mai semănau deloc cu anotimpul vacanțelor și al belșugului, ci cu o luptă zilnică pentru hrană. Presa occidentală descria România acelor ani ca pe o țară în care căutarea hranei devenise o obsesie națională.

La mijlocul anilor ’80, situația economică a României devenise critică, spun analiștilor occidentali. Hrana, energia, transporturile, programul de televiziune, timpul liber și confortul oamenilor au fost reduse drastic, pe fondul politicii de austeritate impuse de Nicolae Ceaușescu pentru achitarea datoriei externe.

Austeritatea anilor ’80 nu ținea cont de sezon

Problemele economice ale României erau accentuate în timpul iernii, când oamenii trebuiau să facă față frigului, rațiilor de energie și lipsurilor alimentare, în timp ce venirea primăverii aducea o ușoară ameliorare în viața românilor.

Vara, apariția sezonieră a vinetelor, ardeilor și roșiilor diversifica alimentația, dar dieta de bază rămânea săracă, sprijinită mai ales pe pâine, cereale și mămăligă. Jurnaliștii occidentali care au călătorit în România anilor ’80 rămâneau uimiți de lipsurile din alimentarele orașelor, locuri unde criza se simțea cel mai puternic.

„Penuria severă de produse de bază, ca legumele, carnea și energia, i-a transformat pe cumpărători în oameni nevoiți să scotocească după orice se găsește și i-a făcut pe mulți locuitori ai capitalei României preocupați de supraviețuirea de zi cu zi. În urmă cu șase ani, regimul liderului comunist român Nicolae Ceaușescu a lansat un program de austeritate economică. Rezultatele — rații sărace de alimente și energie, cea mai lungă săptămână de lucru din Europa și o ofertă redusă de divertisment — i-au împins pe români să petreacă tot mai mult timp procurând hrană și căutând soluții pentru a se încălzi”, nota ziarul The Washington Post, în ediția din 23 august 1987.

Jurnaliștii americani citau un diplomat occidental aflat la București, care amintea că, în urmă cu câțiva ani, românii erau printre cei mai prosperi oameni din această parte a Europei. „Acum, când mă uit la ce se găsește în magazine și citesc legile restrictive, mă întreb cum supraviețuiesc. Pe hârtie, nu ar trebui să poată supraviețui”, afirma acesta.

Cum supraviețuiau românii crizei alimentare

În anii ’80, iernile au fost extrem de dificile, iar verile ceva mai suportabile. Găsirea hranei devenise o obsesie națională, iar întreaga țară părea să ducă o luptă pierdută cu lipsurile alimentare, notau jurnaliștii.

Aceștia aminteau că un zvon potrivit căruia s-ar putea vinde brânză la un colț aglomerat de stradă a atras o mulțime de oameni, huiduieli și ore întregi de așteptare neliniștită, însă brânza nu a mai apărut. Totuși, românii deveneau mai încrezători odată cu apropierea sezonului cald.

„Vara, apariția sporadică a vinetelor, ardeilor și roșiilor mai aduce o oarecare ușurare față de dieta românească de bază, alcătuită din pâine și cereale, mare parte porumb măcinat și transformat într-o fiertură numită mămăligă. Dar iarna, legumele proaspete nu se mai găsesc nicăieri, iar, în lipsa cărnii, cumpărătorii se înghesuie pentru oase”, nota The Washington Post.

Cum arătau iernile de altădată ale românilor: „Satele sunt terorizate de haite de lupi. Lumea arde gardurile, cine mai are”

Adesea, cumpărătorii care ieșeau dintr-un magazin alimentar se duceau la capătul cozii lungi de afară și vindeau o parte din ce cumpăraseră la preț dublu, informa ziarul. Mesele la restaurant erau, de obicei, inaccesibile, iar oricum nu prea aveau farmec, din cauza lipsurilor cronice de alimente din restaurante.

„Pe măsură ce lipsurile alimentare se adâncesc de la an la an, în fiecare an credem că totul se va prăbuși. Și apoi, cumva, românii par să se adapteze. Nu știu cum. Nimeni nu știe”, declara un diplomat occidental, în articolul publicat de jurnalistul Gary Lee.

Goana după alimente

Charles T. Powers, corespondentul la Varșovia al publicației Los Angeles Times și unul dintre cei mai apreciați jurnaliști americani ai vremii, a călătorit în România ultimilor ani ai regimului Ceaușescu și a relatat și el despre lipsurile alimentare resimțite de români.

„Oamenii stau la coadă, pe trotuare lipicioase de noroiul rezultat din proiectele masive de demolare și construcție ale președintelui, pentru a cumpăra pungi de plastic cu resturi de pui: gheare și aripi. Nimeni nu pare să știe ce s-a întâmplat cu restul păsărilor. Asta într-o zi bună. De fapt, multe măcelării s-au închis pur și simplu. Cele care au mai rămas vând bucăți de slănină de porc și un fel de cârnat cenușiu. Nimeni nu a mai văzut un cartof în piețe de luni de zile. Sunt morcovi, sfeclă, ceapă și mere mici, pătate. Pentru a șaptea iarnă la rând, carnea, untul, zahărul și uleiul au fost raționalizate”, relata jurnalistul în Los Angeles Times, în ediția din 9 martie 1988.

Optimismul, risipit odată cu apropierea iernii

Toamna autoritățile chemau muncitorii din fabrici, angajații din birouri și studenții pe câmp, la recoltat cartofi și sfeclă de zahăr. Însă, odată strânsă recolta, o mare parte era exportată în Europa Occidentală și în Uniunea Sovietică, în schimbul petrolului sau al altor produse de bază, astfel că puțin mai rămânea pentru vânzarea către populație.

Pe măsură ce iarna se apropia, temerile românilor reveneau, nota jurnalistul Robert Gillette, într-un articol publicat în noiembrie 1985 în Los Angeles Times. Acesta amintea că zahărul, făina și uleiul de gătit erau raționalizate, iar în unele părți ale țării, la fel și pâinea.

„În București, cozile încep să se formeze în fața magazinelor de carne încă de la ora 4 dimineața, pentru pui ațoși și bucăți de carne de porc grasă pe care puțini occidentali le-ar tolera”, adăuga acesta.

Din motive pe care nimeni nu le înțelegea pe deplin și pe care presa oficială nu le-a explicat, roșiile și ceapa dispăruseră în mare parte din magazine până la mijlocul lunii octombrie. Aprovizionarea cu ouă era, în cel mai bun caz, neregulată, iar varza, pe care românii o puneau în mod tradițional la murat, în butoaie, pentru iarnă, era greu de găsit în magazinele de legume. La mijlocul lunii octombrie 1985, când ar fi trebuit să fie din belșug, varza se găsea în București doar în câteva piețe țărănești, unde oamenii stăteau la coadă pentru a-și umple portbagajele mașinilor.

„Lucrurile dispar pur și simplu din magazine, fără nicio explicație. Zilele trecute am fost la cumpărături cu soția mea și nu era nicio roșie nicăieri. Nicio ceapă. Nicio varză. Cozile la benzină pot dura două sau trei zile”, se plângea un oficial european aflat la București, citat în reportaj