Cum au ajuns medicii să fie verificați pentru tortură, după o inițiativă controversată a Avocatului Poporului

Cum au ajuns medicii să fie verificați pentru tortură, după o inițiativă controversată a Avocatului Poporului

O inițiativă controversată a Avocatului Poporului este cea prin care vrea să monitorizeze posibilă tortură aplicată pacienților, în spitale. Au fost cerute sute de documente care trebuie trimise în 10 zile. Vedem la Pacient în România cum s-a ajuns că medicii să fie suspectați că ar chinui pacienți, scrie Digi24 .

De la Institutul "Marius Nasta" vor ajunge către instituția Avocatului Poporului sute de documente medicale a sute de pacienți care au fost și sunt în secția COVID. O parte din ele sunt aici. Angajații spitalului trebuie să ia fiecare pagină la mână și să secretizeze toate datele personale ale pacienților, după care toate aceste documente trebuie scanate și trimise pe mail.

Asta înseamnă ore întregi de muncă ale cadrelor medicale, în afară programului. Nu toate spitalele vor trimite documentele, pentru că această muncă ar însemna blocarea activității, spun unii manageri. Mai mult, spitalele ar trebui să afișeze, la vedere, că sunt monitorizate prin mecanismul internațional de prevenire a torturii. Acesta ar fi primul lucru pe care l-ar putea vedea bolnavii când intră într-un spital.

Gina Ciolan, director medical la "Marius Nasta": "Nu poți să crezi și refuzi să mergi mai departe atâta vreme cât ți se pune pe umeri o astfel de acuzație. Nu pot să pun pe pereții institutului că suntem monitorizați pentru tortură, eu vin să fac oamenii bine, nu să-i torturez".

Florin Mihălțan, șef de secție pneumologie: "În cariera mea n-am mai auzit de  astfel de solicitări".

La Institutul Marius Nasta, care are un pavilion pentru pacienții cu Covid 19, dezamăgirea acestei solicitări în rândul cadrelor medicale este extrem de mare. Pentru unii angajați a fost un șoc să vadă că după toată muncă din aceste luni vin astfel de acuzații.

Dana Voinea, asistent-șef: "Venim la muncă și avem 5 pacienți de la azil pe care îi torturăm zilnic pentru că trebuie să-i spălăm, să-i întoarcem la 4 ore, să-i hrănim, și după ce muncești o zi întreagă așa, apare la televizor că-i torturezi pe pacienți."

Pacient: "Nu cred că e normal să-i acuze pe medici de tortură, nu cred că există tortură în spitale, nicăieri n-am văzut așa ceva. E exagerată treaba asta, medicii muncesc foarte mult, văd aici cum mă simt eu, cum vine și mă îngrijește și mă întreabă și noaptea. Eu am încredere în medici și știu că muncesc."

Dragomir Justina Antonela - medic pneumolog. "Am crezut că e o glumă. Nu am putut crede că e o realitate. Se consideră că tu ești deja vinovat și se așteaptă să te dezvinovățești. Este prima dată și mă simt pusă la zid. mi se pare că se comite o nedreptate. Sunt uimită și umilită. Văd că trebuie să justificăm activitățile și să ne supunem să dovedim că nu suntem vinovați și torționari".

În adresa care a ajuns în spitale de la Avocatului Poporului sunt 60 de sub-puncte în care sunt cerute documente de la regulamentul de ordine interioară al spitalului până la programul de îmbăiere al pacienților sau dacă li se asigură bolnavilor îmbrăcăminte și încălțăminte.

Gina Ciolan, director medical la "Marius Nasta": "Cred că sunt luate din pușcării și trimise către noi Programul de îmbăiere.. Noi nu îmbăiem bolnavii.. ei au acces la ceea ce au nevoie, nu restricționăm. vizitele sunt permise în cazuri excepționale cu echiparea membrului familiei, dar nu suntem în situația în care să-i torturăm.E dureros, și noi suntem torturaati. Eu mă consider torturată în această situație".

Virgil Musta, șef de secție boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara: "E puțin degradantă și exagerată. Nu cred că fac bine toate aceste situații care ne pun în lumina rea, nu cred că fac bine aceste presiuni. E jignitor să fim considerați torționari, dar nu contează, noi ne vom face treaba".

Dragomir Justina Antonela, medic pneumolog: "Sunt lucruri care mi se par aberante și terminologia se potrivește foarte bine pentru un sistem de pușcărie, dar nu de spitale, eu sunt coordonator al pavilionului Covid. Termenii nu sunt normali în sistemul medical".

Avocatul Poporului spune că a trimis această solicitare în urmă discuțiilor despre pacienții infectați cu Covid, dar asimptomatici și care nu au fost de acord să rămână în spitale pentru tratament, însă dacă plecau există riscul să infecteze și alte persoane.

Renate Weber,  Avocatul Poporului: "Pentru că în România există și acesta este un caz categoric unic în UE, există obligația internării persoanelor infectate, dar sunt asimptomatice, am decis să punem un set de întrebări celor care conduc aceste spitale. O astfel de  investigație, de analiză are rostul de a înțelege exact ce se petrece într-un astfel de spital".

Decizia este respinsă și de ministrul Sănătății, care a solicitat DSP-urilor din țară să întrebe managerii de spitale dacă au avut plângeri de la pacienți în privința modului în care au fost tratați.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: "Mie îmi e foarte greu să cred că un spital poate fi asimilat unui centru de detenție, iar o echipa medicală a unei echipe de teorționari. Din punctul meu de vedere spitalul este locul unde pacientul vine de bunăvoie și pentru sănătate și nu vine în detenție și pentru rele tratamente".

În România, cei peste 20.000 de pacienți infectați au fost tratați în 225 de spitale, iar mai mult de jumătate s-au vindecat.

Dana Voinea, asistent șef: "Când a început toată tevatură asta s-a vorbit despre eroii în halate albe, eram convinsă că la final vom fi priviți că niște criminali."


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...