Cum se pregătește Alexandra Căpitănescu pentru cea mai importantă seară de la Eurovision
Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României care luptă pentru trofeul Eurovision 2026, a avut un program încărcat înainte de marea finală a competiției.
Vineri dimineață, artiștii au participat la tradiționala repetiție cu steaguri, la care au fost prezente toate cele 25 de țări calificate în finală, potrivit Click!.ro.
Tot vineri, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026 a urcat din nou pe scena de la Viena pentru repetiția destinată juriilor de specialitate, una dintre cele mai importante etape înaintea show-ului de sâmbătă seară.
Finala Eurovision 2026 va începe în această seară, de la ora 22. România va urca pe scenă de pe poziția 24, din 25 , fiind penultimul act al serii. Această plasare oferă un avantaj, melodia fiind interpretată chiar înainte de marea încheiere susținută de țara gazdă, Austria.
În prezent, România ocupă poziția a patra pe platforma Polymarket, fiind devansată de Finlanda, Australia și Grecia, considerate principalele favorite ale ediției din acest an.
Finala va fi transmisă în direct de TVR 1 și TVR+, cu comentariul asigurat de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, iar punctajul acordat de juriul României va fi anunțat de Eda Marcus.
A doua zi, pe 17 mai, de la ora 16:00, TVR 1 va difuza în direct o ediție specială „Viena – Povestea de după Eurovision 2026”, moderată de Liana Stanciu, dedicată întoarcerii delegației României. Emisiunea îi va avea invitați pe membrii delegației României, pe Crina Mardare și pe Zoli Toth, care a obținut locul 3 pentru România la Eurovision 2005, alături de Luminița Anghel.
Cum poate vota România
Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă, conform regulamentului Eurovision Song Contest, nu se poate vota pentru reprezentantul propriei țări.
Pentru a vota în Marea Finală 2026, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399, cu numărul de concurs al piesei preferate. În Finală, se pot vota toate piesele cu numerele 01–25, cu excepția numărului 24, care aparține reprezentantei țării noastre. Costul unui vot este de 1 euro + TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului.
Votul online este disponibil pe platforma oficială Eurovision: www.esc.vote. Platforma poate fi accesată atât de pe telefon, cât și de pe calculator, iar plata se poate face prin card bancar, Apple Pay sau Google Pay. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.
România poate primi voturi din partea țărilor aflate în competiție, dar și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din statele neparticipante. Astfel, susținătorii pot vota pentru Alexandra Căpitănescu dacă utilizează o metodă locală de televoting sau de plată online compatibilă cu regulamentul competiției și tastează numărul 24 (poziția de intrare a României în concurs).
La ediția din acest an, rezultatele Eurovision sunt stabilite în proporții egale prin combinarea votului publicului cu cel al juriilor naționale, fiecare având o pondere de 50%.
Sursa: adevarul.ro


