Cutremur la CSM București după umilința cu Brest: Bojana Popovic a plecat

Risc Seismic
Bojana Popovic (stânga)

Bojana Popovic (stânga) Foto: Instagram @csm_bucharest

Picătura care a umplut paharul pentru oficialii grupării din Capitală a fost înfrângerea categorică de sâmbătă, scor 25-40, înregistrată în fața formației Brest. Acest eșec usturător a încununat o perioadă extrem de slabă în Liga Campionilor, competiție în care vicecampioana României a cedat în patru dintre ultimele cinci meciuri disputate.

În urma unei ședințe desfășurate în cursul dimineții, conducerea clubului și antrenoarea muntenegreană în vârstă de 46 de ani au convenit să pună punct colaborării. Astfel, mandatul Bojanei Popovic, început în decembrie 2025, se încheie după mai puțin de un an, deși contractul său era scadent abia la finalul actualului sezon.

„Decizia vine în contextul rezultatelor din ultima perioadă, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și al obiectivelor de performanță ale clubului!”, au transmis reprezentanții CSM București printr-un comunicat oficial.

Vestiarul scăpat de sub control și o plecare fără pretenții financiare

Dincolo de parcursul european dezamăgitor din ultimele săptămâni, surse din interiorul grupării bucureștene indică faptul că Bojana Popovic nu mai reușea să gestioneze vestiarul, acesta fiind unul dintre principalele reproșuri care i-au fost aduse. Conștientă că nu a putut redresa situația echipei, antrenoarea a acceptat rezilierea prematură a înțelegerii fără a pretinde despăgubiri sau alte compensații bănești.

Tehniciana lasă echipa într-o postură dificilă pe plan european, CSM București ocupând locul al patrulea în grupa A a Ligii Campionilor, cu doar șase puncte strânse în primele șapte etape. În schimb, în campionatul intern, formația din Capitală se află pe poziția a doua după opt runde, având 15 puncte, cu unul mai puțin decât liderul Gloria Bistrița.

Iulia Curea asigură interimatul, Jakob Vestergaard este favorit pentru preluarea echipei

Pentru a asigura continuitatea pe banca tehnică, oficialii clubului au numit-o pe Iulia Curea în funcția de antrenor principal interimar. Aceasta va pregăti echipa până la desemnarea unui tehnician care să își asume un proiect pe termen lung.

Principala opțiune luată în calcul de conducerea CSM București este danezul Jakob Vestergaard. În vârstă de 51 de ani, acesta are în palmares două trofee ale Ligii Campionilor, ambele cucerite pe banca celor de la Viborg, în anii 2009 și 2010. Ultima dată, Vestergaard a antrenat-o pe Odense, după o experiență anterioară la HB Ludwigsburg.

Tehnicianul danez cunoaște deja foarte bine clubul din Capitală și handbalul din România. El a mai activat la CSM București în perioada 2014-2015, când a deținut funcția de director tehnic, pentru ca în anul 2016 să ocupe chiar postul de antrenor principal al echipei.

Risc Seismic

Explorează subiectele:

CSM București Bojana Popovic Jakob Vestergaard


Citește și:

populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar