Dan Barna, validat ca preşedinte USR: România va avea şansa alegerii între două variante de Românie

Dan Barna, validat ca preşedinte USR: România va avea şansa alegerii între două variante de Românie

Dan Barna a fost validat în cadrul celui de-al V-lea congres al USR desfăşurat sâmbătă, la Timişoara, pentru funcţia de preşedinte al partidului, el declarând că la alegerile prezidenţiale cetăţenii vor avea şansa de a alege între două variante de Românie, estimând că va intra în turul al doilea alături de preşedintele Klaus Iohannis.

"Cred şi sunt foarte optimist că România va avea pentru prima dată după 30 de ani şansa să aleagă în turul doi între două variante de Românie, între preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, candidatul PNL, şi persoana mea, Dan Barna, din partea Alianţei USR-PLUS. Este un semnal că România se însănătoşeşte şi este un mesaj că, după trei ani de abuzuri ale PSD asupra României, oamenii au înţeles că acest mamut obosit trebuie să se retragă din istoria curentă", a declarat Dan Barna în cadrul unei conferinţe de presă.

El a afirmat că oamenii îşi pun toată speranţa în Alianţa USR-PLUS.

"Astăzi ne alegem noua conducere USR, tocmai am fost validat pentru poziţia de preşedinte al USR în urma voturilor tuturor membrilor. În această după amiază vom alege şi viitorul Birou Naţional al USR, care va duce partidul la guvernare şi care va face parte din ceea ce înseamnă alianţa USR-Plus şi speranţa reală că România se însănătoşeşte", a punctat Dan Barna.

La congres au participat circa 800 de membri, dintre care 500 de votanţi. Au fost prezenţi 478 de electori, dintre care 439 au votat pentru, 14 contra şi 25 s-au abţinut. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale