Dan Diaconescu: „Monica Tatoiu a plătit la mine apariția. A plătit undeva la 3.000 de dolari sau 5.000, ceva de genul, o oră sau două ore, să apară la OTV”

Dan Diaconescu: „Monica Tatoiu a plătit la mine apariția. A plătit undeva la 3.000 de dolari sau 5.000, ceva de genul, o oră sau două ore, să apară la OTV”

Cunoscutul om de televiziune și fondator al OTV, Dan Diaconescu, a fost miercuri, 30 octombrie, la ”Sport și Politică”, emisiunea marca FANATIK, live pe fanatik.ro, unde a făcut o serie de dezvăluiri neștiute de publicul larg până acum.

”Aveam profit uriaș!”

În cadrul emisiunii moderate de Horia Ivanovici, vestitul om de televiziune a vorbit despre sumele colosale pe care le făcea într-o singură lună la OTV.

”Vechiul OTV se lăuda cu performanțe financiare mari rău de tot, în sensul că aveam luni în care aveam profit într-o lună de 1 milion de euro. Aveam profit uriaș”, a spus Dan Diaconescu la ”Sport și Politică”.

Întrebat dacă avea bani la pungă după cum se zvonea, Dan Diaconescu a răspuns:”Nu, nu aveam! Ce să fac cu banii la pungă? Erau numai legende”.

De asemenea, el a divulgat și ce sumă a plătit Monica Tatoiu, despre care a spus că era un personaj extrem de vânat de televiziunile din România, pentru o apariție la OTV.

”Monica Tatoiu să îi dea Dumnezeu sănătate, era un personaj vânat de televiziuni că făcea audiență, și pe atunci ea lucra la o companie mare și întreba: ‘Da Diaconescu de ce nu mă cheamă?’ Și eu acum aveam liste de invitați ca la butelii pe o lună-două înainte.

Și ce credeți că a făcut Monica Tatoiu? Cum se face în televiziune, a venit și a plătit la mine apariția. A plătit undeva la 3.000 de dolari sau 5.000, ceva de genul, o oră sau două ore. Vă dați seama ce era în sufletul ei că pe ea se băteau televiziunile și poate televiziunile îi ofereau 50-100 de dolari pe apariție și mie mi-a dat bani?”, a mai spus fostul patron al OTV.

”Lumea se îngrămădea să apară la OTV”

Întrebat de Horia Ivanovici cât i-a plătit cel mai mult un invitat pentru o apariție, dar și cine a fost acesta, ziaristul a răspuns: ”Nu știu, cu tot cu taxe și cu TVA cred că 40.000 de euro pe o apariție de câteva ore”.

Potrivit lui, la vremea respectivă, ”lumea se îngrămădea să apară la OTV”, iar atunci când nu erau chemate în emisiunile sale, anumite personaje politice se autoinvitau.

”Lumea se îngrămădea să apară la OTV-ul ăsta în primul rând, că era audiență mare și în al doilea rând, pentru că îl lăsam pe om să vorbească și în al treilea rând, pentru că era treaba asta de respectabilitate.

Păi nu era președinte sau prim-ministru care să nu vină la OTV și chestia asta dădea o anumită greutate OTV-ului, mai ales că erau președinți și prim-miniștri care se autoinvitau și ziceau:‘ Nea Dane, bagă-mă și pe mine’ Și le spuneam: ‘Domnule președinte, domnule prim-ministru, am Elodia’, a transmis vestitul om de televiziune la FANATIK.

”Elodia făcea pe atunci mare rating”

Mai mult, Dan Diaconescu a ținut să precizeze că ”Elodia făcea pe atunci mare rating, politicienii se duceau cu ratingul în cap”.

În plus, fostul realizator TV a spus că ”atunci când făceam o emisiune cum știu eu, cum îmi place mie să fac și cum îi place poporului român”, câștiga într-o singură seară chiar și 30.000 de euro.

Totodată, el a explicat și motivul pentru care le cerea celor care voiau să apară în emisiunile lui, pentru a dezbate anumite subiecte, sume mari de bani.

”Când tu veneai sau altul și îmi spuneai: ‘Bagă-mă și pe mine că am un caz important’ Eu îți spuneam:‘ Băi frate, da vezi că eu nu mai fac ratingul pe care îl fac cu tine, în loc de 30.000 pe care îl încasez, iau 7.000, plătește diferența cumva’. Era un fel de sistem”, a conchis Dan Diaconescu, la fanatik.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

2 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 Serghei Jirnov, fost înalt ofițer KGB: „Călin Georgescu e un oportunist”. Ce spune despre zvonurile privind recrutarea acestuia

5 N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Năstase la tura asta...