Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și va fi cercetat sub control judiciar/ Decizia Tribunalului Constanța este definitivă

Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și va fi cercetat sub control judiciar/ Decizia Tribunalului Constanța este definitivă

Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și va fi cercetat sub control judiciar, după ce judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis contestația acestuia. Decizia este definitivă.

Context

Procurorii îl acuză pe Dan Diaconescu că ar fi întreținut relații sexuale cu minore în anii 2020 și 2021. Diaconescu este acuzat că ”a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale, în mod consimțit și repetat, contra unor sume de 300-400 de lei, cu două persoane vătămate minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021”.

Procurorii menționează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma reținută în cauză, este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar cea pentru infracțiunea de folosirea prostituției infantile este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, cu mențiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracțiuni se majorează cu jumătate.

Dan Diaconescu a mai fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru şantaj, în 2015 şi a fost eliberat după aproape 3 ani.

Detaliile cazului Dan Diaconescu, acuzat de sex cu minore, arată ca una dintre poveștile sordide prezentate noaptea la defunctul OTV, cu diferența că protagonistul scandalului este acum însuși Diaconescu. G4Media a consultat încheierea de ședință prin care judecătorul a dispus arestarea la domiciliu a fostului jurnalist și prezintă în sinteză cele două versiuni: ale acuzării și ale apărării.

Diaconescu este acuzat de două prostituate minore că a făcut sex cu ele pentru sume derizorii (300-400 de lei), în camere de hotel la București și Constanța, și că a cerut în mod explicit virgine după ce s-a plictistit de una dintre gemene. Le-ar fi chemat la București în câteva rânduri între 2020 și 2021 unde le-ar fi cazat la hotel pentru a face sex, le-ar fi luat cu limuzina sa de la gară și le-ar fi promis că le duce la mall sa-și cumpere haine.

În versiunea procurorilor, Dan Diaconescu le-a cunoscut pe cele două minore gemene în septembrie 2020, în stațiunea Olimp, când cele două aveau 15 ani și 2 luni. Cele două au cântat pe scenă, cu ocazia alegerilor locale, o piesă în turcă iar la finalul spectacolului fostul patron OTV le-ar fi abordat pentru a le felicita. Ar fi invitat-o apoi pe una dintre ele în camera unui hotel, după ce a aflat că are 15 ani, și ar fi făcut sex.

”Conform declaraţiei, după ce a fost felicitată, persoana respectivă a invitat-o pe victimă pe terasa hotelului Belvedere-Panoramic la un pahar de vin, iar aceasta a acceptat, s-au așezat la masă și acesta a întrebat-o câţi ani are, de unde este, cu ce se ocupă, persoana vătămată răspunzând că are 15 ani, este din Techirghiol și vinde cremele firmei Puterea calului”, se arată în încheierea judecătorului.

În versiunea lui Dan Diaconescu, așa cum apare consemnată la dosar, fostul patron ar fi fost abordat de cele două gemene după un concert pentru a face un selfie. Diaconescu susține că ar fi acceptat să facă poze așa cum a făcut de-a lungul carierei sale de jurnalist cu mai multe persoane. Diaconescu pretinde că cele două i-ar fi cerut să le ajute cu un loc de cazare, deoarece nu au unde să stea, așa că le-ar fi trimis la un hotel unde avea rezervată o cameră de protocol.

În versiunea procurorilor, cele două gemene ar fi decis după o discuție cu trei prieteni să-l cheme pe Dan Diaconescu la Constanța pentru a-l înregistra în timp ce fac sex, în scopuri de șantaj. Acest lucru s-ar fi întâmplat, iar Dan Diaconescu ar fi fost filmat cu un telefon mobil ascuns de unul dintre cei trei printre niște jucării de plus. Mai mult, cei trei amici ai gemenelor ar fi înregistrat cu telefonul mobil și discuțiile lui Diaconescu cu una dintre minore în timp ce solicita virgine.

În versiunea lui Dan Diaconescu, cele două gemene ar fi insistat, la un an după ce s-au cunoscut la concertul din Neptun-Olimp, să vină la Constanța sub pretextul că lucrează la un salon de masaj. Fostul șef al OTV susține că a acceptat să facă doar masaj și că așa se explică filmuletele în care apare una dintre gemene alături de el doar în lenjerie iar el dezbrăcat de tricou. Diaconescu neagă constant că ar fi făcut sex cu ele și spune că a plecat din salonul de masaj după ce i s-ar fi cerut bani.

În versiunea procurorilor, Dan Diaconescu este șantajat de cei trei, care îi solicită în prima fază 50 de mii de euro, căzând de acord în cele din urmă să le plătească o mie de euro pentru a nu fi difuzate imaginile compromițătoare către presă. Din partea lui Diaconescu s-ar fi deplasat la Constanța un anume Mina, care s-a prezentat drept procuror. Acesta ar fi acceptat să-i plătească pe șantajiști în loc să-i aresteze deoarece a văzut că sunt tineri. Din dosar nu rezultă că Mina era într-adevăr procuror, ci mai degrabă un prieten care încerca să-l ajute pe Diaconescu să scape de șantajiști.

În versiunea lui Dan Diaconescu, tentativele de șantaj ar fi existat, însă fostul patron OTV susține că a primit înregistrări falsificate, mesaje ”cu sintetizator de voce” în care erau amenințați cu moartea atât el, cât și fiica lui. Diaconescu susține că a fost șantajat timp de doi ani pentru a nu fi compromis public.

În cele din urmă, șantajiștii ar fi încercat să vândă imaginile și către presă, variantă susținută și de procurori și de Diaconescu. În ambele versiuni, mai mulți jurnaliști i-ar fi comunicat că există înregistrări cu el în compania unor prostituate.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale