Daniel David avertizează că „începem să nu mai avem profesori” în școli. Ce soluții propune

Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că există o problemă reală cu personalul angajat, explicând că „începem să nu mai avem profesori”.

Daniel David/FOTO: Mediafax

Daniel David/FOTO: Mediafax

„Noi avem o problemă cu resursa umană. Încep să nu mai vină cei mai buni absolvenți spre preuniversitar și îi ținem greu pe cei foarte buni în zona preuniversitară, mai ales că au foarte multe opțiuni în zona socio-economică, mai ales cei din zona științelor”, a răspuns ministrul Educației în podcastul HotSpot al Hotnews.

Daniel David spune că „trebuie regândit rolul profesorului în societate, inclusiv prin salarii”.

„Nu poți să ai un salariu de start care nu reflectă un rol de prestigiu în societate, mai ales că cei tineri care intră în sistem au nevoie tocmai atunci de un salariu decent, pentru a-și face o familie, sunt în zona în care își construiesc familia, casa și așa mai departe”, a spus ministrul.

De asemenea, ministrul consideră că salariul unui profesor debutant trebuie să pornească de la salariul mediu pe economie, așa cum le-a fost promis sindicatelor din învățământ.

„De acolo discutăm în funcție de gradele didactice, în funcție de vechime, prin corelarea ca număr de ani de studii cu ce se întâmplă în sănătate”, adaugă ministrul.

Daniel David a spus că societatea s-a solidarizat în momentul în care a fost nevoie de o sprijin în domeniul medical, iar acum același lucru ar trebui să se întâmple cu domeniul educației.

„Vedeți, când sănătatea a avut probleme și au spus că ne pleacă doctorii, nu mai avem asistente medicale și că avem nevoie să mărim salarii, că altfel o să avem spitale goale, noi toți am susținut acest lucru, iar educația nu a protestat, fiindcă am știut că e o problemă.

Acum eu le spun tuturor: avem o problemă în educație, începem să nu mai avem profesori. Nici nu mai vorbesc uneori de profesori buni sau mai puțin buni. Începem să nu mai avem profesori în zona de științe. Avem nevoie de suportul celorlalți pentru a reuși să corectăm acest lucru, inclusiv prin legea salarizării”, a adăugat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă