Date personale: UE a adoptat un acord transatlantic privind schimburile de informații între autorități

Parlamentul European a dat undă verde joi unui acord negociat între UE și SUA pentru a garanta mai bine protejarea datelor personale în schimbul de informații între autoritățile de poliție și judiciare americane și europene, relatează AFP.

Acest acord-cadru vizează transferurile transatlantice de date cu caracter personal (nume, adresă sau cazier judiciar), efectuate pentru a preveni sau detecta infracțiuni penale, efectuarea de anchete și urmăriri.

'După șase ani de negocieri, am adus la un nou nivel protecția datelor în schimburile cu SUA', a afirmat eurodeputatul însărcinat cu acest dosar, Jan Philipp Albrecht (Verzi), apreciind că 'drepturile fundamentale ale cetățenilor vor fi protejate mai bine decât în prezent printr-o simplă recunoaștere reciprocă a unor norme puțin crescute'.

Acest acord, pe care deputații l-au aprobat cu o largă majoritate de voturi (481 voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, 88 de abțineri), stabilește în special un cadru legal pentru activitățile de control ale autorităților pentru protejarea datelor, garanții pentru respectarea drepturilor fundamentale.

Aceste drepturi includ în special pentru europeni ca și pentru americani dreptul de a fi informați în caz de violare în materie de securitate a datelor lor, de a putea cere rectificarea unor informații incorecte sau de a face recurs în justiție.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Ana Maria Luca, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni