De ce ne sabotează neîncrederea: radiografia psihologică a societății românești

Deși beneficiază de un potențial cert de inteligență și creativitate, societatea românească continuă să se confrunte cu fracturi interne adânci, vulnerabilitate la dezinformare și un deficit cronic de eficiență instituțională. O analiză detaliată a mentalității colective, realizată din perspectivă clinică și psihologică de profesorul universitar Daniel David, arată cum trecerea incompletă de la modelul colectivist la cel autonom, dublată de analfabetismul funcțional, întreține un climat de neîncredere și tensiune socială.

Modul în care funcționează o comunitate este strâns legat de un cumul de experiențe istorice dure, precum conflictele armate, perioadele de privațiuni, regimul comunist și dificultățile perioadei de tranziție. În discursul public curent, noțiunea de „mentalitate românească” capătă frecvent conotații negative, fiind asociată cu apetitul pentru scurtături, lipsa spiritului civic, agresivitatea din trafic sau de pe internet și toleranța față de corupție. Totuși, mecanismele care stau la baza acestor comportamente sunt mult mai nuanțate, potrivit cercetărilor din domeniul psihologiei.

Psihologul clinician Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor universitar „Aaron T. Beck” și fost ministru al Educației, subliniază că profilul psihologic al unei națiuni nu reprezintă o etichetă imuabilă sau transmisă genetic fiecărui cetățean. În schimb, este vorba despre generalizări de natură statistică ce reflectă stări și trăsături cognitive, emoționale și comportamentale, raportate la standarde occidentale sau nord-americane.

Capcanele colectivismului și slăbiciunea instituțională

Una dintre trăsăturile majore identificate în societate este deficitul accentuat de încredere între oameni. Această lipsă de cooperare împiedică formarea unor structuri administrative performante, capabile să canalizeze inteligența și creativitatea populației. În lipsa unor reguli impersonale și predictibile, puterea rămâne puternic ierarhizată, iar liderii tind să fie percepuți mai degrabă ca figuri autoritare decât ca reprezentanți ai comunității.

Totodată, societatea continuă să fie marcată de amprenta individului colectivist, model inspirat din logica extinsă a familiei, unde legăturile informale prevalează asupra procedurilor oficiale, iar loialitatea este rezervată exclusiv propriului grup:

„Avem profilul individului colectivist. Grupurile sociale sunt organizate într-o logică generalizată de familie, în care relațiile interpersonale sunt mai importante decât regulile instituționale, iar suportul se exprimă mai mult intragrup, nu față de cei din afara grupului, considerați străini. Într-o astfel de organizare, emanciparea personală trebuie să rămână subordonată intereselor grupului. Așadar, un profil colectivist nu susține instituții moderne funcționale, ci instituții slabe și adesea organizate rigid și ierarhic.”
— Daniel David

Deși acest model a început să piardă teren după anul 2015 în favoarea individului autonom — cel care acceptă regulile comune și colaborează deschis cu mediul exterior fără a percepe alteritatea ca pe o amenințare —, profilul colectivist își păstrează încă o ușoară predominanță. Schimbarea este însoțită și de alte particularități: controlul social se manifestă preponderent punitiv, prin vânarea greșelilor și reticență în recompensarea atitudinilor civice, iar orientarea temporală s-a reorientat spre ancorarea în prezent și trecut, în detrimentul perspectivelor de viitor.

Valul antisistem și fractura din spațiul virtual

Sistemul democratic clasic, bazat pe reprezentare și pe rolul filtrant al presei libere, a suferit mutații profunde odată cu ascensiunea internetului și a rețelelor sociale. Deși platformele digitale au facilitat o emancipare rapidă a exprimării, eliminarea filtrelor de competență a permis manifestarea agresivă a unor curente anti-instituționale.

„Democratic vorbind, răul nu este că s-a întâmplat această deschidere, ci că raționalitatea, democrația și normalitatea bunului-simț pierd bătălia în lumea virtuală. Așadar, provocând acum instituțiile, nu doar pe cine le conduce, așa cum se făcea într-o luptă politică democratică, asistăm la nașterea unei noi paradigme, paradigma antisistem. Unii politicieni mai populiști au încercat să urce pe acest val, mutând lupta cu adversarii politici în această paradigmă, ceea ce slăbește mai mult instituțiile și întărește mai mult mișcarea antisistem.”
— Daniel David

În România, acest fenomen este exacerbat de trei vulnerabilități specifice:

• Tranziția psihoculturală nerezolvată: Societatea nu a apucat să-și stabilizeze instituțiile moderne înainte de apariția presiunilor globale antisistem, rămânând blocată între reflexul de a apela la „pile” și cerința de a respecta proceduri impersonale.
• Răspândirea analfabetismului funcțional: Considerat un veritabil risc de securitate națională și inclus ca atare în strategiile de apărare în perioada în care Daniel David a condus Ministerul Educației, analfabetismul funcțional lasă numeroși cetățeni fără instrumentele critice necesare pentru a distinge adevărul de manipulare și teorii ale conspirației.
• Lipsa unui ideal coagulant: Spre deosebire de societățile care gravitează în jurul unor repere clare, precum Visul american sau modelul social european, România resimte absența unui proiect comun, ancorat occidental, capabil să genereze coeziune dincolo de angajamentele externe din NATO și Uniunea Europeană.

Agresivitate, mecanisme de apărare și nostalgia trecutului

Polarizarea se reflectă pregnant și la nivel de personalitate. Mediul virtual este dominat vizibil de prototipul „Zmeului” — definit de o instabilitate emoțională ridicată asociată cu niveluri reduse de conștiinciozitate, agreabilitate și deschidere —, dar acesta este echilibrat numeric de polul opus, „Făt-Frumos”, reprezentat de cetățenii stabili emoțional și orientați spre dialog civic.

Reflexul de a căuta vinovați externi — fie că este vorba despre forțe istorice, corporații sau conspirații obscure — funcționează ca un scut defensiv prin care se maschează neîmplinirile individuale. În egală măsură, atitudinea diametral opusă, marcată de denigrarea totală a oricărui aspect autohton, reprezintă o altă formă de denaturare a realității.

Totodată, atașamentul unora dintre utilizatorii tehnologiilor moderne față de discursul comunist sau autohtonist radical trădează fie o încercare de revoltă a celor lipsiți de acces real la decizia publică, fie iluzia naivă că doctrinele autoritare ar fi fost doar greșit aplicate. La acestea se adaugă presiunea exercitată de „gura lumii”, un mecanism derivat din colectivism care stimulează adesea duplicitatea și pasivitatea, sau care degenerează într-o emancipare agresivă ce ignoră libertățile celorlalți.

Depășirea acestor blocaje depinde de capacitatea de a transpune potențialul intelectual și aspirațiile pozitive ale populației în instituții solide, renunțând la confuzia dintre realitatea faptică și autostereotipurile construite în jurul imaginii de sine.

Explorează subiectele:

Daniel Davidpsihologie socialăsocietate

Distribuie Distribuie Comentarii