De ce trăiesc la 50 de metri în copaci foștii războinici canibali din Papua

De-a lungul istoriei, comunitățile umane au adaptat adăposturile la cele mai dure medii, de la locuințe săpate în pământ până la construcții ridicate la altitudini impresionante. Printre cele mai neobișnuite astfel de structuri din lume se numără casele în copaci ale tribului korowai, ascunse în pădurile tropicale dese și mlăștinoase din regiunea Papua.

casa în copac

O casă în copac în Papua Noua Guinee Foto: 1995 George Steinmetz

Arhitectură suspendată dincolo de frica nopții

Departe de a fi simple refugii temporare, aceste locuințe rudimentare adăpostesc clanuri întregi – uneori până la 20 de persoane – și sunt susținute exclusiv de trunchiul și crengile unor arbori foarte înalți. Construcțiile pornesc de la cel puțin 15 metri deasupra solului, însă ating în mod obișnuit 40–50 de metri, depășind 45 de metri înălțime, adică mai sus decât un bloc cu 10 etaje.

Ridicate pe platforme din lemn și împletituri, din scoarță de copac, fibre de ratan și frunze de palmier de sago, casele au o durată de viață limitată la cel mult cinci ani. Tocmai din acest motiv, membrii tribului korowai își măsoară trecerea timpului în numărul de locuințe construite.

În spatele acestui mod de viață extrem stă în primul rând teama ca spiritele rele și vrăjitorii să nu îi prindă în timpul nopții, dar există și avantaje practice evidente: protecția față de inundații, insecte, animale sălbatice și atacurile unor triburi rivale.

„Aceste locuințe îi protejează de inundații, țânțari, animale sălbatice, incendii și atacurile triburilor inamice, precum și de spiritele malefice care, potrivit credințelor lor, mișună la suprafața pământului. Nu formează așezări mari, ci trăiesc în grupuri de câte cinci sau șase familii, ale căror locuințe sunt construite în apropiere unele de altele, deasupra terenurilor pe care le cultivă. Casele din copaci sunt împărțite în două sau trei spații dreptunghiulare, în care bărbații și femeile din familiile poligame, alcătuite din 6–8 persoane, locuiesc separat, împreună cu animalele lor” — specialiștii proiectului Habitatio, Departamentul de Proiectare a Clădirilor Rezidențiale al Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta.

În interiorul locuințelor destinate familiilor extinse, bărbații și femeile dorm în zone sau camere distincte, iar fiecare spațiu are propriul foc.

casă korowai

Casă Korowai Foto: wikipedia

O comunitate izolată până în anii '70

Poporul korowai numără aproximativ 4.400 de persoane și trăiește în sud-estul regiunii Papua și în Indonezia, la circa 150 de kilometri în interiorul continentului față de Marea Arafura. Până în anii '70, acest trib nu a avut niciun contact cu lumea exterioară și cu alte civilizații, păstrând un mod de viață vechi de mii de ani.

Membrii săi vorbesc o limbă trans-noi-guineeană și sunt organizați în clanuri patriarhale, bazate pe legături de rudenie. Subzistența lor se sprijină pe vânătoare – în special de mistreți –, pescuit și cules, alimentul de bază fiind obținut prin recoltarea palmierului de sago. În paralel, practică grădinăritul, cultivând cartofi dulci și banani.

korowai

Vânător korowai Foto: wikipedia

„Khakhua” și trecutul canibalismului ritualic

Reputația sumbră a tribului korowai provine din practica canibalismului, la care între timp s-a renunțat, dar care era încă activă în anii '70, când misionarii au ajuns în zonă. Nu era vorba despre un canibalism de subzistență, ci despre unul ritualic, îndreptat împotriva rivalilor uciși în luptă și a persoanelor suspectate de vrăjitorie.

În sistemul lor de credințe, dominat de spirite și strămoși, un rol central îl ocupă „khakhua” – spirite malefice sau practici de magie neagră asociate cu boala și moartea. Războinicii aveau misiunea de a vâna acești presupuși vrăjitori, despre care credeau că își devorează victimele din interior, și de a-i ucide și consuma ritualic. Pentru korowai, aceste fapte nu reprezentau crime, ci o formă tradițională de justiție și autoapărare.

Boas, membru al tribului, îi explica jurnalistului Paul Raffaele, în volumul „Sleeping with Cannibals”, că trupul posedat de un vrăjitor nu mai aparține unui om, ci unui demon: „Desigur că nu mâncăm oameni. Noi nu mâncăm oameni, noi mâncăm doar khakhua”.

În timpul unei călătorii de documentare realizate în 2005–2006 pentru Smithsonian Magazine în Papua Noua Guinee, Paul Raffaele a stat de vorbă cu doi vânători, Bailom și Kilikili. Aceștia i-au povestit cum, alături de trib, au ucis, eviscerat și mâncat un bărbat bănuit de vrăjitorie.

„Răzbunarea face parte din cultura noastră, așa că, atunci când un khakhua mănâncă o persoană, oamenii îl mănâncă pe khakhua. Este normal. Nu mă simt trist că l-am ucis pe Bunop, chiar dacă mi-a fost prieten (...) chiar înainte să moară, vărul meu mi-a spus că Bunop era un khakhua și că îl mânca pe dinăuntru. Așa că l-am prins, l-am legat și l-am dus la un pârâu, unde am tras cu săgeți în el... Vărul meu era pe moarte când mi-a spus asta și nu ar fi mințit” — Bailom, membru al clanului Yafufla.

Cei doi vânători au descris atunci și gustul cărnii de om, care variază în funcție de vârstă: fie asemănător cu cel al cărnii de porc, motiv pentru care era gătită în același mod, fie similar cu cel al cărnii de cazuar tânăr – o pasăre din zona Pacificului înrudită cu struțul –, ceva mai dură, ca vânatul, dar cu o savoare aparte. „În folclorul canibalilor, relatat în multe cărți și articole, omului pregătit pentru a fi consumat i se spunea «porcul cel lung», datorită gustului similar”, nota Paul Raffaele în reportajul său, amintind și mărturia lui Bailom de acum două decenii: „Creierul este favoritul meu”.

Papua Noua Guinee, un mozaic de culturi tribale

Astfel de comunități tradiționale izolate explică unicitatea statului Papua Noua Guinee, o țară insulară din Melanezia, în sud-vestul Oceanului Pacific, la nord de Australia. Teritoriul său cuprinde jumătatea estică a insulei Noua Guinee și sute de insule mai mici din jur, având un relief marcat de munți înalți, vulcani activi, râuri mari și păduri tropicale dense.

Cu o populație de peste 8,9 milioane de locuitori, țara impresionează printr-o diversitate culturală rar întâlnită: aici se vorbesc între 800 și peste 1.000 de limbi și dialecte indigene, în timp ce limbile oficiale sunt engleza, tok pisin, hiri motu și limbajul semnelor. Din punct de vedere politic, este o monarhie constituțională în cadrul Commonwealth-ului – șeful statului fiind Regele Charles al III-lea, reprezentat de un guvernator general –, cu un sistem parlamentar condus de un prim-ministru. În numeroase zone izolate, însă, comunitățile tribale își păstrează nealterate dansurile, pictura corporală și obiceiurile străvechi, unele aflându-se încă la nivelul neoliticului sau al triburilor de vânători-culegători.

Explorează subiectele:

korowai Papua Noua Guinee case în copaci


Citește și:

populare
astăzi

1 Primele dovezi palpabile ale concubinajului dintre Nicușor Dan și PSD

2 Acordul Trump-Putin-Xi din China care zguduie ordinea mondială postbelică

3 Cristela Georgescu acuză în Italia supravegherea sa și anularea turului doi

4 Premieră mondială / Turcia pune în serviciu avioanele de vânătoare fără pilot

5 Metoda germană de aerisire a locuinței iarna. Cum elimini umezeala fără să pierzi căldura