Declinul cognitiv: semne precoce, evaluare și rolul unui medic psihiatru
Cu toții ne confruntăm ocazional cu momente de uitare, mai ales într-un stil de viață alert și stresant, marcat de multitasking. Dacă astfel de episoade sunt izolate, ele pot fi motive de amuzament. Însă, există situații în care uitarea și lipsa de atenție pot deveni o constantă, ridicând semne de întrebare.
Pentru a clarifica în ce condiții uitarea ar trebui să ne alerteze și să ne determine să solicităm o evaluare de specialitate, am discutat cu dr. Melina Iordache , medic specialist psihiatrie-psihoterapie în cadrul Centrului de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare Constanța.
Uitarea normală versus semnalele de alarmă
Accidentele de memorie, cum ar fi uitarea unei aniversări sau lăsarea cheilor în ușă, sunt întâmplări comune, mai ales în condiții de stres sau oboseală. Aceste "derapaje" pot apărea din perturbări neurobiologice temporare și nu indică neapărat o afectare permanentă a funcțiilor cognitive. De exemplu, uitarea episodică poate fi un simptom al epuizării profesionale sau al privării de somn, situații în care este, de obicei, reversibilă. Consumul de alcool poate, de asemenea, induce o uitare temporară, iar în cazurile incipiente de demență alcoolică, întreruperea consumului poate duce la reversibilitatea procesului.
Dr. Melina Iordache subliniază: „Uitarea este un proces normal pentru creier. Se poate întâmpla și în condiții de stres sau de oboseală. Însă dacă îți amintești la scurt timp de programarea de care ai uitat sau dacă îți cauți cheile și le găsești, ești într-o zonă de funcționare normală. Uitarea devine semnal de alarmă când nu mai știi data exactă, ziua săptămânii sau anotimpul, când îți găsești cheile în frigider, când pui de mai multe ori aceeași întrebare în aceeași conversație.”
Medicul recomandă auto-evaluarea prin întrebări precum: „Cât de des am uitat de o aniversare sau de o programare?”, „Cât de des îmi pierd cheile și unde le găsesc?” și „Cât de des am uitat să-mi plătesc facturile?”
Indicii subtile ale unui declin cognitiv precoce
Există diferențe fine între uitarea benignă, cauzată de suprasolicitare, și un declin cognitiv patologic, progresiv. Demența de tip Alzheimer, de exemplu, se caracterizează printr-un declin insidios și progresiv, în timp ce alte forme, precum demențele frontotemporale sau vasculare, pot avea o evoluție bruscă sau fluctuantă.
Dr. Iordache explică: „Printre semnele subtile care indică un declin cognitiv precoce se numără dificultățile de navigare spațială, adică pierderea capacității de a te raporta la mediul înconjurător și de a estima corect distanțe sau direcții. Persoana în cauză poate fi dezorientată în locuri familiare sau pe trasee cunoscute. De asemenea, poate fi afectată atenția dual task, în sensul că nu se pot efectua două sarcini simultan – de exemplu, persoana se oprește din mers când vorbește. Se pot face erori în planificarea și în executarea sarcinilor (de exemplu, în gestionarea banilor și cumpărăturilor, în planificarea meselor sau în urmarea rețetelor, în punerea în aplicare a măsurilor de igienă și de organizare a casei). Nu în ultimul rând, persoana are dificultăți în găsirea și folosirea cuvintelor potrivite în conversație sau în înțelegerea unor mesaje complexe.”
Un prim episod depresiv tardiv: un semnal de alarmă
Adesea, în cazul persoanelor vârstnice, membrii familiei sunt primii care observă "ciudățenii" de comportament, mai ales dacă persoana în cauză nu este conștientă de situație, și solicită o consultație de specialitate. Declinul cognitiv poate afecta atenția, memoria, învățarea, gândirea, limbajul, funcțiile executive, funcțiile motorii și cogniția socială.
„Evaluarea unui pacient cu declin cognitiv implică discuția cu pacientul și cu familia acestuia și clarificarea evoluției în timp a simptomelor,” explică medicul psihiatru. Uneori, pacienții ajung la consultație pentru alte motive, cum ar fi tulburări de somn, iritabilitate sau depresie, moment în care se impune evaluarea cognitivă. „Apariția tardivă (la vârsta a treia) a unui prim episod depresiv la un pacient fără antecedente este un semnal de alarmă important în ceea ce privește declinul cognitiv. De asemenea, apatia, lipsa de energie și de interes pentru activitățile zilnice sunt semne ale unui declin cognitiv precoce,” adaugă dr. Iordache.
Conștientizarea precoce și păstrarea autonomiei personale
Este crucial să înțelegem diferențele dintre schimbările comportamentale normale asociate vârstei și impactul unor afecțiuni precum depresia sau demența. Astfel, se pot lua măsuri adaptative în timp util.
„În tulburarea cognitivă ușoară, pacientul sesizează că se confruntă cu pierderi de memorie, testele cognitive obiectivează deficitul cognitiv, însă funcționarea pacientului este aproape normală, fiindcă el compensează prin surplus de informare, cu ajutorul listelor de sarcini sau prin rutina de lucru. În demențe, debutul pierderilor cognitive este insidios și progresiv, fiind afectate limbajul și comportamentul, precum și capacitatea de a recunoaște obiecte sau persoane, iar pacientul își pierde autonomia personală. Conștientizarea este redusă, familia fiind cea care observă schimbările de comportament. În funcție de severitate, există mai multe stadii ale bolii: ușoară, moderată, severă,” precizează dr. Melina Iordache.
Există și diferențe semnificative între manifestările demenței și ale depresiei la persoanele în vârstă. „În depresie, putem identifica debutul simptomelor, pacientul este cel care conștientizează deficitul – el spune frecvent <>, dispoziția este depresivă și este reversibilă sub tratament. În demențe, în schimb, persoana în cauză nu-și conștientizează deficitele cognitive, iar starea de apatie nu este reversibilă sub tratament. De asemenea, trebuie subliniat că deși depresia poate fi o comorbiditate în demență, nu există o legătură de cauzalitate,” explică medicul psihiatru.
Examen psihiatric complet și investigații neuroimagistice
Declinul funcțiilor cognitive poate fi temporar și reversibil (dacă se iau măsuri de reducere a daunelor neuronale) sau definitiv și ireversibil (asociat cu demențe). O schimbare rapidă a comportamentului unui părinte, de exemplu, ridică suspiciunea unei afecțiuni cerebrale grave.
„La persoanele cu suspiciune de declin cognitiv, sunt evaluate orientarea temporală și spațială, atenția, memoria, capacitatea de învățare, capacitatea de efectuare a calculelor mentale, fluența verbală, funcțiile vizualo-spațiale, funcțiile executive. Este nevoie de un examen psihiatric complet pentru a decela și alte simptome și comportamente prezente în primele stadii evolutive, incluzând depresia, anxietatea, stările confuzionale, iritabilitatea,” spune dr. Melina Iordache. Este analizat și istoricul medical al pacientului pentru a exclude condiții care pot mima aceste simptome (tumori, hipotiroidism, deficit de vitamina B12 sau acid folic, anemii severe, consum de substanțe). Pentru un diagnostic complet, sunt necesare și o examinare neurologică, alături de investigații neuroimagistice (CT/RMN).
Îmbătrânirea nu implică automat un declin cognitiv semnificativ
Deteriorarea funcțiilor cognitive odată cu vârsta nu este un destin inevitabil, ci este influențată semnificativ de stilul de viață și de vulnerabilitatea genetică. Medicina modernă oferă instrumente precum testarea genetică și măsurarea factorului neurotrofic derivat din creier (BDNF) pentru evaluarea sănătății cerebrale.
Nu suntem obligați să ne pierdem agerimea minții; putem avea grijă de creierul nostru. „În îmbătrânirea fiziologică, pot fi uitate unele lucruri minore, însă capacitatea de învățare este păstrată, deși este mai lentă, iar funcționarea socială, familială și în viața de zi cu zi rămân intacte. Declinul cognitiv nu este ceva natural. Îl putem preveni și chiar avem o responsabilitate în această privință. Pentru aceasta este nevoie de măsuri pentru stimularea creierului, de exerciții fizice, de managementul tensiunii arteriale, de un somn de calitate, de gestionarea stresului, de o dietă adecvată etc.,” explică dr. Melina Iordache. De asemenea, crearea unor contexte de socializare este esențială pentru combaterea singurătății, prevenirea tulburărilor de sănătate mintală și creșterea calității vieții și a longevității.
Explorează subiectele:
