DGA: Percheziții într-un dosar de corupție care vizează 11 persoane, între care 4 agenți de poliție

Mai multe percheziții sunt efectuate miercuri în județul Ialomița, într-un dosar instrumentat de Serviciul Județean Anticorupție care vizează comiterea unor fapte de corupție de către 11 persoane, dintre care patru agenți de poliție. Perchezițiile sunt efectuate la două sedii de poliție din județul Ialomița, la domiciliile celor patru agenți, precum și la domiciliile altor suspecți, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, transmis AGERPRES.

"În fapt, s-a reținut că trei agenți de poliție din cadrul IPJ Ialomița au pretins sume de bani sau bunuri de la mai multe persoane, pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu. În acest sens, cei trei polițiști au înlesnit activitatea infracțională a șase persoane civile, constând în infracțiuni de furt", se precizează în comunicat.

Unul dintre cei trei agenți mai este suspectat că, împreună cu o persoană civilă, și-a traficat influența pe lângă un alt polițist, care a primit 3.000 de lei mită de la administratorul unei societăți comerciale al cărui angajat a fost surprins în timp ce conducea un autotractor ce nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a circula pe drumurile publice.

"Același agent de poliție care a primit mită a pretins și primit, în calitate de polițist rutier, bonuri de carburant de la un conducător auto care a tranzitat zona de competență, pentru a nu lua nicio măsură față de abaterile constatate", se mai arată în comunicat.

La perchezițiile efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au participat ofițeri ai serviciilor anticorupție din Brăila, Constanța, Galați, Giurgiu și Teleorman, sprijiniți de structurile centrale ale DGA, Serviciul Român de Informații și Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Îmi e milă de ei” / Vedeta PRO TV Corina Caragea a publicat capturi cu câteva dintre mesajele pe care le primește

3 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

4 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

5 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa