Directorul Ambulanței Caraș-Severin, acuzat de DIICOT că și-a amenințat și șantajat fosta iubită

Directorul Ambulanței Caraș-Severin, acuzat de DIICOT că și-a amenințat și șantajat fosta iubită

Directorul Serviciului Județean Ambulanță Caraș-Severin, Adrian Truică, este cercetat de procurorii DIICOT, fiind acuzat că își amenința și șantaja fosta iubită. El ar fi amenințat-o pe femeie că face publice fotografii indecente cu ea pentru a pierde custodia copilului, i-ar fi sunat șeful să o dea fara și, mai mult, și-ar fi pus trei colegi să o urmărească prin oraș.

DIICOT anunță că miercuri anchetatorii au făcut patru percheziţii în Caransebes, în Reşiţa, la sediul Serviciului de Ambulanță, și în comuna Buchin, pentru destructurarea unui grup infracţional suspectat de șantaj, coordonat de către directorul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin și din care mai fac parte 4 persoane, dintre care trei sunt angajate la Ambulanță.

Procurorii spun că începând din luna februarie medicul Adrian Truică, director al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severi, și-ar fi amenințat și constrâns fosta iubită pentru a o determina să reia relația. Bărbatul ar fi amenințat-o că va face publice fotografii cu ea în ipostaze indecente, astfel încât să piardă custodia copilului, și că va rămâne fără loc de muncă.

El ar fi fost ajutat și de un medic și doi șoferi, toți angajați ai Serviciului de Ambulanță, care în timpul serviciului ar fi urmărit-o pe femeie prin oraș.

Ce acuzații îi mai adus procurorii directorului Ambulanței Caraș-Severin:

În luna martie, bărbatul a amenințat-o pe fosta sa iubă prin mesaje, spunându-i că are filmări cu ea dezbrăcată, într-o cameră de hotel din Băile Herculane, și că o poate face de rușine cu aceste imagini.

Tot în luna martie, directorul de la Ambulanță l-ar fi sunat pe fostul soț al femeii, spunându-i că are imagini cu ea dezbrăcată și că dacă dorește le poate folosi pentru a obține custodia fiului lor.
De asemenea, în luna iunie bărbatul i-a dat fostei iubite mesaje în care o amenința că o va lăsa fără serviciu și că îi va trimite controale pentru a fi dată afară.

În 24 august, femeia a fost oprită în trafic de către suspect, care i-a tăiat calea cu mașina. El a chemat în sprijin un alt bărbat, după care i-ar fi spus femeii că de data aceasta nu o mai iartă, că a păsuit-o destul și că are relații suficiente astfel cât să poată determina demiterea sa de la locul de muncă. Ulterior, el l-a sunat pe șeful femeii, cerându-i să îi desfacă acesteia contractul de muncă și făcând aluzie la posibile repercusiuni asupra firmei în cazul în care nu recurge la această variantă.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Ucraina a doborât în două zile avioane multirol rusești în valoare de peste 130 de milioane de dolari

2 VIDEO Hai cu dezmembrarea! / O uzină rusă anunță că a trimis un tren cu tancuri de ultimă generație în Ucraina

3 De citit! Foarte interesante amănunte de la vârful Rusiei!

4 VIDEO Un analist militar rus s-a scăpat la TV: Ucraina va câștiga răboiul. Intenționează să lupte până la ultimul om / Oricât de mult am urî să recunoa…

5 Războiul care nu se vede....