Directorul CIA justifică vizita în SUA a directorului FSB, aflat pe lista sancţiunilor

Directorul CIA justifică vizita în SUA a directorului FSB, aflat pe lista sancţiunilor

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite (CIA), Mike Pompeo, a justificat joi printr-un interes naţional vizita recentă la Washington a şefului contraspionajului rus, aflat pe lista sancţiunilor americane, informează AFP.

Presa rusă a relatat că Aleksandr Bortnikov, directorul serviciului intern de informaţii al Rusiei (FSB), şi Serghei Narîşkin, şeful serviciului de informaţii externe (SVR) au făcut o vizită la Washington săptămâna trecută. Narîşkin se află însă pe lista neagră a SUA din 2014, pentru rolul jucat în criza din Ucraina, în fosta sa funcţie de preşedinte al Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei. Prin urmare, el nu ar fi trebuit să poată intra pe teritoriul american.

Interpelat asupra problemei de senatorul democrat Chuck Schumer, Pompeo a răspuns printr-o scrisoare în care arată că "deşi Rusia rămâne un adversar, i-am expune pe americani la cele mai mari riscuri dacă am rata ocaziile de a colabora cu serviciile ruse în lupta împotriva terorismului". El a reamintit că şi predecesorii săi s-au întâlnit cu omologii lor ruşi, în ciuda tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Moscova, şi că în decembrie 2017 CIA a colaborat cu serviciile de informaţii ruse pentru a dejuca o tentativă de atentat islamist la Sankt Petersburg.

"Vom continua să cooperăm în chestiuni cum ar fi securitatea aeriană şi pentru a împiedica revenirea luptătorilor străini (în grupări extremiste) în Rusia sau în Statele Unite", a afirmat directorul CIA. El a dat asigurări că s-au discutat şi "subiecte foarte dificile în care interesele ruse şi americane sunt divergente" şi că "apărăm cu putere America în cadrul acestor întâlniri şi nu ne reţinem loviturile".

Statele Unite au înăsprit la începutul anului trecut sancţiunile împotriva SUA, pentru presupusul amestec al Rusiei în campania electorală încheiată cu alegerea ca preşedinte a lui Donald Trump. Săptămâna aceasta, guvernul american a decis să nu impună noi sancţiuni, în ciuda unui vot al Congresului în acest sens, în 2017. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

5 Așa o fi?