Directorul economic al CET Bacău, trimis în judecată pentru cumpărare de influență

Directorul economic al CET Bacău, trimis în judecată pentru cumpărare de influență

Gabriela Mazilu, director economic la SC CET SA Bacău și soțul acesteia au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru cumpărare de trafic de influență, se arată într-un comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Gabrielei Mazilu, la data faptei director economic al CET Bacău, și a lui Ovidiu Mazilu, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Conform rechizitoriului întocmit de anchetatori, în vara anului 2010, CET Bacău și Electrocentrale Oradea urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care Gabriela Mazilu și Ovidiu Mazilu și un om de afaceri (martor în cauză) ar fi încercat să și le adjudece prin intermediul unei societăți controlate de acesta din urmă.

"În acest scop, omul de afaceri ar fi luat legătura cu un consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, care i-ar fi spus că, prin influența pe care o are pe lângă conducerea centrală a unui partid politic, îi poate asigura încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău și Oradea erau membri ai aceleiași formațiuni politice", se arată în comunicat.

Pentru a-și exercita influența pretinsă, spun procurorii, consilierul județean i-ar fi cerut omului de afaceri suma de 500.000 de lei, bani despre care a afirmat că urmau să fie folosiți de partid, solicitare pe care omul de afaceri le-ar fi adus-o la cunoștință soților Gabriela Mazilu și Ovidiu Mazilu și cu care aceștia ar fi fost de acord. Cele trei persoane au fost de acord atât cu remiterea acestei sume, cât și cu plata unui avans de 50.000 de euro.

"Pentru obținerea banilor solicitați ca avans, Gabriela Mazilu, folosindu-se de calitatea de director economic al CET Bacău, ar fi dispus plata unor datorii pe care această societate le avea către o firmă a omului de afaceri", se mai precizează în comunicat.

Astfel, arată DNA, în luna septembrie 2010, cei doi inculpați și omul de afaceri ar fi remis consilierului județean, în patru tranșe, suma totală de 210.000 lei.

"Deși acesta a afirmat că a efectuat toate demersurile la care s-a angajat, cele trei persoane nu au reușit să încheie contractele de transport cărbune respective", se menționează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Cauza a fost disjunsă pentru continuarea cercetărilor față de persoana care la data faptelor deținea funcția de consilier județean, având în vedere că acesta este subiectul unei proceduri de extrădare, fiind condamnat definitiv într-un alt dosar penal.

DNA mai precizează că, la data de 12 octombrie 2015, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor doi inculpați — Gabriela Mazilu și Ovidiu Mazilu — cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…