DNA: Dan Stroe, fost director în ANAF, urmărit penal pentru alte fapte de trafic de influenţă

DNA: Dan Stroe, fost director în ANAF, urmărit penal pentru alte fapte de trafic de influenţă

Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru alte două fapte de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Dan Stroe, la data faptelor director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din ANAF, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

"Anterior, în aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale a lui Dan Stroe, în aceeaşi calitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la spălare a banilor", se precizează în comunicat.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada iulie 2011-februarie 2012, Dan Stroe, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.922.790 lei (3.020.588 lei, 1.257.902 lei şi 2.644.300 lei), reprezentând preţul influenţei pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuţii în procedura de achiziţie, în vederea adjudecării, de către societăţile celor trei persoane, a unor licitaţii având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor produse software.

"Banii respectivi (reprezentând 10% şi 20% din valoarea contractelor) ar fi fost remişi funcţionarului indirect, prin transfer bancar, în contul unor societăţi indicate şi controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii", menţionează anchetatorii.

Într-unul dintre cazuri, arată sursa citată, funcţionarul public l-ar fi determinat pe administratorul uneia dintre societăţile agreate să încheie contractele respective în scopul de a disimula originea ilicită a sumelor pretinse şi primite.

Anterior, precizează DNA, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Dan Stroe a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, ce a fost admis de Tribunalul Bucureşti, care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”