Document. Corespondentul Rezistența TV a fost amendat cu o mie de lei de jandarmi pentru că filma mitingul anti-Dragnea de la Topoloveni, eveniment la care au fost reținuți toți protestatarii

Corespondentul Rezistența TV, Traian Paparete, a fost amendat de jandarmi cu 1.000 de lei pentru că a filmat mitingul anti-Dragnea de săptămâna trecută de la Topoloveni, unde forțele de ordine i-au reținut pe toți cei zece protestatari.

 Potrivit procesului verbal semnat de agentul constatator Ilie Robert Andrei, Paparete este acuzat că a participat la o adunare publică nedeclarată ”scandând lozinci și afișând bannere”, în condițiile în care acesta filma protestul anti-Dragnea și, ulterior, reținerea manifestanților.

”A fost surprins de organele de jandarmerie pe strada Calea București în fața Casei de Cultură din Topoloveni în timp ce participa la desfășurarea unei adunări publice nedeclarate și … împotriva evenimentului organizat cu ocazia venirii președintelui Camerei Deputaților, scandând lozinci și afișând bannere”, se arată în procesul verbal primit de Traian Paparete.

”Am primit o primă în valoare de 1.000 lei de la danJardermeria Argeș, cea care apără penalii și hoția, pentru evenimentul privat al lui dracnea de la Topoloveni din 17 mai 2019”, a scris Paparete pe contul de Facebook.

Protestatarii care manifestau vineri la Topoloveni împotriva PSD, în timpul unei vizite a lui Liviu Dragnea în localitate, au fost cu toții ridicați de jandarmi, băgați în dube și duși la poliție. Oamenii au fost luați pe sus în momentul în care au afișat un banner pe care scria ”Țara n-a votat hoția!!! Voi nu sunteți România!”.

Ulterior, Parchetul militar de pe lângă Tribunalul București s-a autosesizat în cazul jandarmilor care i-au luat cu duba pe protestatarii de la Topoloveni. Potrivit acestora, procurorii efectuează cercetări in rem (adică sunt cercetate deocamdată faptele, nu persoanele) pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă și lipsire de libertate.



populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru