Dolj: Un medic de familie, un ambulanţier şi alte două persoane, arestaţi preventiv în dosarul vaccinărilor fictive

Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a unui medic de familie, a unui ambulanţier şi a altor două persoane în dosarul vaccinărilor fictive din judeţ.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care instrumentează dosarul, procurorii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic, respectiv complicitate la luare de mită şi fals informatic, în legătură cu eliberarea unor certificate de vaccinare anti-COVID falsificate.

"În urma propunerilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, a celor patru inculpaţi (medic de familie, ambulanţier şi alte două persoane) care intermediau obţinerea de la medicul de familie, contra unor sume de bani, a certificatelor de vaccinare anticovid 19 falsificate. Cercetările continuă de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Activitatea infracţională a fost documentată pentru perioada august 2021 până prezent, anchetatorii stabilind că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.

În fapt, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta îi direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

3 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1