Două avioane militare siriene, doborâte de armata turcă deasupra regiunii Idlib

Două avioane militare siriene, doborâte de armata turcă deasupra regiunii Idlib

Două avioane ale armatei siriene au fost doborâte duminică de armata turcă în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, unde Turcia a lansat o ofensivă militară împotriva trupelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, relatează AFP.

La Damasc, agenţia oficială siriană Sana a transmis că două avioane de luptă au fost ''vizate'' de armata turcă, adăugând că cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze şi sunt ''teferi şi nevătămaţi''. Agenţia Sana mai afirmă că armata siriană a doborât o dronă, tot în Idlib, difuzând şi imagini care arată un aparat prăbuşindu-se în flăcări.

La rândul său, Ministerul turc al Apărării a anunţat că ''două avioane Sukhoi SU-24 ale regimului (sirian) care atacau avioanele noastre au fost doborâte''.

Conform ONG-ului Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cele două avioane SU-24 au fost doborâte de un avion F-16 al armatei turce deasupra zonelor controlate de regimul sirian în regiunea Idlib. Acelaşi ONG mai notează că 74 de soldaţi sirieni au fost ucişi, începând de vineri, în urma bombardamentelor armatei turce şi că a crescut frecvenţa confruntărilor directe între armatele siriană şi turcă.

Turcia a anunţat anterior că a lansat ''operaţiunea Scutul Primăverii'' împotriva regimului sirian la Idlib, drept represalii pentru un atac aerian sirian în care au fost ucişi 33 de soldaţi turci în această regiune unde Ankara susţine grupări rebele siriene şi pe care armata siriană încearcă să o recucerească.

În pofida escaladării conflictului armat din Siria, ministrul turc al apărării Hulusi Akar a ţinut să sublinieze că ţara sa nu doreşte o confruntare cu Rusia, principalul susţinător al regimului de la Damasc. Aviaţia militară rusă desfăşoară frecvent raiduri în Idlib pentru susţinerea operaţiunilor terestre ale armatei siriene.AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat