Două maternități din România primesc spații dedicate părinților de prematuri

În fiecare an, mii de familii din România trec prin experiența nașterii premature, un moment care schimbă brusc planurile făcute pentru venirea pe lume a copilului. De Ziua Mondială a Prematurității, campania ajunsă la al nouălea an consecutiv de donații de scutece pentru maternități face un pas suplimentar spre sprijinirea emoțională și practică a părinților, prin crearea a două Centre de Educație și Suport pentru Familie.

premian ii cu note mici unele pove ti incep chiar inainte de prima zi2 jpg

Foto: Pampers

Discuții cu medicii în liniște, nu pe holurile aglomerate ale spitalelor

Proiectul dezvoltat de Pampers, marcă a companiei Procter & Gamble, în parteneriat cu Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați (ARNIS), răspunde unei probleme frecvente din spitalele românești: lipsa unui cadru adecvat în care familiile să primească informații medicale sensibile. Reprezentanții companiei explică de ce au decis să extindă intervenția dincolo de donațiile de produse.

„Pentru părinții unui copil născut prematur, fiecare zi petrecută în maternitate e plină de întrebări, emoții și speranță. De multe ori, cele mai importante discuții cu medicii au loc pe un hol aglomerat, în grabă, între două proceduri, tocmai când ar avea cea mai mare nevoie de liniște. De aceea, anul acesta mergem mai departe de donația de scutece. Împreună cu Asociația ARNIS România, amenajăm două spații speciale, în care părinții micilor premianți cu note mici pot sta de vorbă cu medicii copiilor lor în liniște și în siguranță. Pentru că alături de fiecare mic luptător se află un părinte care luptă la fel de mult”

Răzvan Resmeriță, Reputation & Advocacy Director, Procter & Gamble

Cele două Centre de Educație și Suport pentru Familie vor fi amenajate prin soluții de arhitectură și design menite să transforme încăperile de spital în medii primitoare. În aceste spații, medicii, psihologii și voluntarii organizației vor oferi consiliere privind riscurile prematurității, opțiunile de tratament și gestionarea perioadei de după externare, organizând totodată ateliere de terapie prin artă.

„Un copil născut prematur are nevoie de căldura, umiditatea și protecția incubatorului pentru a supraviețui și a crește. La rândul lor, părinții au nevoie de un spațiu în care să învețe, să capete încredere și să se adapteze unui rol pe care l-au primit mult mai devreme decât se așteptau. Împreună cu Pampers, vom crea Centre de Educație și Suport pentru Familie, în două maternități din România. Prin arhitectură și design, transformăm spații din spital în locuri calde, primitoare, în care se pot dezvolta emoții pozitive. Aici, medicii, psihologii și voluntarii ARNIS oferă părinților educație și sprijin, discută despre riscurile prematurității, strategiile de tratament, provocările de după externare și organizează ateliere de terapie prin artă. Mulțumim Pampers pentru că a înțeles nevoile părinților și ne ajută să transformăm această viziune în realitate, marcând prin acest proiect Ziua Mondială a Prematurității 15 noiembrie 2026.”

Corina Croitoru, membru fondator și președinte ARNIS – Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați

Lupta din primele zile de viață și scutecele create pentru 800 de grame

Supranumiți „premianții cu note mici”, copiii născuți cu câteva săptămâni înainte de termen pot avea o greutate de doar 800 de grame, încăpând într-o palmă. Pentru acești nou-născuți, primele zile nu se petrec în pătuțul de acasă, ci în incubator, sub luminile și monitorizarea aparatelor medicale. Deși prima respirație poate necesita asistență și prima îmbrățișare se lasă uneori așteptată, fiecare gram câștigat și fiecare noapte depășită devin repere ale unei lupte pentru viață în care copiii primesc simbolic nota 10 pentru curaj, voință și putere.

În acest context, până și gesturile obișnuite de îngrijire, precum schimbarea scutecului, impun o atenție specială pentru a proteja pielea fragilă a nou-născutului și devin o modalitate concretă prin care adulții își pot exprima afecțiunea. Încă din 2018, maternitățile din România primesc în mod constant scutece Pampers® Preemie Protection, un produs de trei ori mai mic decât un scutec standard pentru nou-născuți, conceput în colaborare cu asistentele din secțiile de terapie intensivă neonatală.

Sprijin constant pentru îngrijirea neonatală din România

Inițiativa beneficiază de experiența a două organizații cu activitate îndelungată în domeniul îngrijirii infantile. Înființată în 2013 de părinți ai unor copii născuți prematur, Asociația ARNIS colaborează cu familii, cadre medicale și susținători pentru a îmbunătăți standardele de tratament pentru nou-născuții vulnerabili sau cu afecțiuni.

Pe parcursul a 13 ani de activitate, asociația a acordat peste 700 de burse de formare profesională, în valoare totală de peste 2 milioane de lei, a contribuit la introducerea îngrijirii centrate pe familie în 19 maternități și a derulat intervenții în alte 24 de unități spitalicești. De asemenea, organizația a sprijinit peste 5.000 de familii să aplice metoda de îngrijire tip cangur (KMC), iar peste 3.000 de nou-născuți beneficiază anual de practicile de îngrijire neuroprotectivă promovate de ARNIS. Activitatea continuă și după ieșirea din spital, prin programe de intervenție timpurie și recuperare medicală, detalii despre proiecte fiind disponibile pe arnis.ong .

La rândul său, Pampers®, brand emblematic al grupului Procter & Gamble cu o prezență de peste 50 de ani în Europa, dezvoltă scutece, scutece-chiloțel și șervețele umede în urma unor cercetări științifice și teste dermatologice riguroase, urmărind protecția pielii delicate și prevenirea scurgerilor. Informații suplimentare despre portofoliul brandului pot fi consultate pe www.pampers.ro.

Explorează subiectele:

prematuritate maternități România Asociația ARNIS


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal