Dragnea îl AMENINȚĂ pe Cioloş cu moţiunea de cenzură

Liviu Dragnea a amenintat guvernul condus de Dacian Ciolos ca va depune motiune de cenzura daca nu isi "cenzureaza dispretul", acuzandu-l, intr-un comunicat de presa, ca a adoptat o hotarare de guvern prin care veteranii de razboi si militarii care au luptat in teatrele de operatiuni au ramas fara drepturile prevazute in Codul fiscal.

Mai mult, Dragnea sustine ca cei din guvern nu au vrut sa "stea de vorba" cu reprezentantii veteranilor care au incercat sa discute cu ei pe aceasta tema.

"Guvernul Cioloş a adoptat o hotărâre (Nr. 159/2016) prin care veteranii de război şi militarii care au luptat în teatrele de operaţiuni au rămas fără drepturile prevăzute în Codul fiscal. De la 1 iunie, aceşti oameni, care s-au sacrificat pentru România, luptând în Al Doilea Război Mondial sau în războaiele din Afganistan, Bosnia sau Irak, sunt somaţi de administraţiile financiare să plătească impozite de care fuseseră scutiţi prin lege (Codul fiscal). Aceeaşi măsură se aplică şi persoanelor cu handicap. Anterior, Guvernul Cioloş impozitase şi pensiile veteranilor, ceea ce i-a adus pe aceştia în situaţia de a returna sume de bani din pensie. Încercarea reprezentanţilor veteranilor de a se consulta cu premierul sau cu alţi responsabili guvernamentali a eşuat. Pur şi simplu, n-a vrut nimeni să stea de vorbă cu ei.

Îi transmit lui Dacian Cioloş că, dacă astăzi este premierul României, aceasta se datorează în primul rând celor care au luptat, cu riscul vieţii, pentru ţara lor. Nu sunt patetic. Respectul pe care îl datorăm lor nu se măsoară în bani; cu toate acestea, drepturile pe care statul le acordă sunt atât de puţine. Îi cer de aceea premierului Cioloş ca, urgent, să anuleze efectele acestei noi şi uluitoare dovezi de dispreţ la adresa românilor. România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune" se arata in comunicatul transmis de PSD.


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?

5 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...