Dragnea spune că va continua seria dezvăluirilor: Aseară a fost doar primul episod, aveţi răbdare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că urmează şi alte episoade din seria de dezvăluiri pe care le-a făcut marţi seara.

"Aseară a fost doar primul episod, aveţi răbdare", a spus miercuri, la Palatul Parlamentului, Liviu Dragnea, întrebat în legătură cu numirile în Guvernul Ponta.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de Victor Ponta, el a afirmat: "Îi las să se afunde şi mai mult".

Marţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că fostul lider al partidului, Victor Ponta, ar fi stabilit lista membrilor Guvernului său împreună cu directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior . El a afirmat, la Antena 3, că, imediat după căderea Guvernului Ungureanu, ar fi convenit cu Victor Ponta şi cu liderul PNL, Crin Antonescu, să discute în comun componenţa viitorului guvern, însă a doua zi Ponta ar fi prezentat lista miniştrilor întocmită cu "George Maior şi cu alţii".

Fostul premier Victor Ponta a negat acuzaţiile liderului PSD , referitoare la formarea primului guvern USL. "L-am avertizat pe Dragnea Mincinosul că de câte ori el spune o minciună despre mine eu spun 5 adevăruri despre el'', a scris Ponta pe Facebook. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova