Duma de Stat a Rusiei examinează marea reformă constituţională propusă de Vladimir Putin

Duma de Stat a Rusiei examinează marea reformă constituţională propusă de Vladimir Putin

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) examinează marţi în a doua lectură amendamentele constituţionale dorite de preşedintele rus Vladimir Putin, o reformă prin care acesta urmăreşte să-şi lase amprenta asupra Rusiei în deceniile următoare, potrivit France Presse.

Amendamentele urmează să fie adoptate în Dumă cu o majoritate covârşitoare, acestea vizând atât sistemul politic, garanţiile socio-economice, cât şi valorile societăţii conservatoare formulate de preşedintele rus.

Anunţată pe neaşteptate de Putin în ianuarie, această primă revizuire a Constituţiei de la adoptarea sa în 1993 este considerată pe larg drept o modalitate a preşedintelui rus de a se pregăti de 2024, anul când se va încheia ultimul său mandat prezidenţial.

Pentru unii, omul forte de la Kremlin încearcă să-şi pregătească mijloace de a-şi menţine influenţa atunci când va părăsi preşedinţia. Alţii consideră că Putin încearcă să pună bazele unei succesiuni organizate.

'Nu are nimic de a face cu mine', a ţinut să asigure Putin, cu câteva zile înainte de votul din Dumă. 'Noi propunem amendamente nu pentru cinci sau zece ani, ci cel puţin pentru 30 sau 50 de ani', a spus el.

Amendamentele vizând, de exemplu, consolidarea mai multor prerogative prezidenţiale şi a rolului Consiliului de Stat - un organism până acum consultativ - au fost deja adoptate în unanimitate de către Dumă într-o primă lectură în ianuarie.

Vladimir Putin a trimis de atunci în Dumă 24 de pagini suplimentare care erau programate să fie discutate marţi la amiază (09:00 GMT).

Aceste amendamente 'sunt ceea ce avem nevoie astăzi', a proclamat preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

O a treia şi ultimă lectură ar putea avea loc miercuri, iar textul va fi apoi trimis în aceeaşi zi spre aprobare Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus).

Acest text urmează să fie supus apoi în întregime unui 'vot popular' la 22 aprilie.

Potrivit mai multor analişti, această reformă lasă lui Putin maximum de porţi deschise pentru a-şi menţine influenţa şi a-şi perpetua sistemul pe care l-a construit în cei 20 de ani de când se află la putere, dacă nu va mai putea candida pentru un nou mandat prezidenţial.

Reforma vizând Consiliul de Stat a fost extrem de discutată în această privinţă, unii văzând în aceasta instituţia prin care Vladimir Putin ar putea rămâne la cârma ţării chiar părăsind fotoliul de la Kremlin.

Amendamentele întăresc, de asemenea, anumite competenţe ale preşedintelui, care ar putea să refuze promulgarea unei legi adoptate de două treimi dintre deputaţi sau să numească numeroşi judecători.

Dacă reforma constituţională oferă parlamentului dreptul de a alege premierul, preşedintele poate demite oricând premierul după bunul plac, la fel ca pe orice membru al guvernului.

În acest context, numeroşi deputaţi au lansat marţi un apel la convocarea alegerilor legislative anticipate odată ce reforma va fi adoptată.

O altă noutate: judecătorilor, deputaţilor şi responsabililor politici la nivel federal li se va interzice să deţine cetăţenie străină sau un permis de şedere într-o altă ţară.

Opoziţia, în special liderul ei Aleksei Navalnîi, a denunţat cu fermitate revizuirea constituţională, afirmând că preşedintele vrea să rămână la putere pe termen nelimitat.

Aceste afirmaţii au fost respinse de Putin (67 de ani), care a asigurat săptămâna trecută din nou că un conducător care face totul pentru a-şi păstra puterea riscă să 'distrugă' ţara. 'Este ceea ce nu vreau să fac', a spus el.

Confruntat cu o scădere a nivelului de trai şi după o reformă extrem de nepopulară privind pensionarea, Putin a decis să includă în Constituţie salariul minimum şi indexarea pensiilor în funcţie de inflaţie.

Alte modificări reflectă conservatorismul şefului statului rus, cum ar fi adăugarea menţiunii 'credinţa în Dumnezeu' şi definirea căsătoriei drept uniunea între un bărbat şi o femeie.

Un editorial din cotidianul Vedomosti a calificat măsurile drept 'manifestul conservator' al lui Putin, afirmând că aceasta este moştenirea pe care preşedintele doreşte să o lase generaţiilor viitoare.

Comentatorul politic Maxim Trudoliubov a declarat în ediţia rusă a revistei Forbes că este vorba despre o 'codificare a lui Putin', prin crearea unei structuri politice care să-i supravieţuiască.

Potrivit analiştilor, includerea măsurilor legate de societate şi economico-sociale vizează, de asemenea, să-i convingă pe ruşi să participe la 'votul popular' din 22 aprilie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”