Egiptul denunță nedreptatea în meciul cu Argentina: "Au vrut să-l păstreze pe Messi"

Naționala egipteană s-a aflat la doar un sfert de oră de o performanță istorică împotriva Argentinei, deținătoarea titlului mondial. Conducând cu 2-0 până în minutul 79, africanii au cedat însă în fața sud-americanilor, pierzând meciul cu 2-3. Această răsturnare de scor spectaculoasă a fost urmată de critici vehemente la adresa brigăzii de arbitri.

Hossam Hassan a fost foarte nemulțumit de arbitraj (Foto: EPAImages)

Hossam Hassan a fost foarte nemulțumit de arbitraj (Foto: EPAImages)

Antrenorul Egiptului, Hossam Hassan, a lansat acuzații grave, sugerând că rezultatul partidei ar fi fost influențat de factori externi terenului de joc, existând o dorință evidentă de a menține Argentina și pe Messi în competiție.

Am arătat mai bine decât campioana en titre. Am fost mai buni în toate, însă rezultatul a fost influențat de factori de pe teren și de factori din afara lui. Poate că au vrut să păstreze campioana mondială în competiție. Poate că au vrut ca Messi să rămână în cursă. În fotbal, există uneori factori externi care depășesc aspectele tehnice. Campioana mondială a primit sprijin la toate nivelurile. Hossam Hassan

Partida a fost condusă de arbitrul francez François Letexier, asistentul său la VAR fiind compatriotul Jérôme Brisard. Acesta a avut o misiune dificilă, acordând un total de patru cartonașe galbene jucătorilor egipteni în prelungiri (Fathy în min. 90+4, Shoubir în min. 90+5, Attia în min. 90+8 și Hossam Hassan în min. 90+9), la care s-a adăugat și cartonașul lui Haissem Hassan, primit după încheierea meciului. De asemenea, un membru al staff-ului tehnic egiptean, Saafan El-Saghir, a fost eliminat în minutul 94.

Deciziile controversate nu s-au oprit aici. Arbitrul Letexier a acordat un penalty pentru Argentina în minutul 21, ratat ulterior de Messi. Pe de altă parte, un gol al Egiptului, marcat de Zico în minutul 58, a fost anulat la solicitarea VAR, pe motiv că Attia l-ar fi tras de tricou și l-ar fi călcat pe Lisandro Martinez în faza premergătoare. Spre finalul jocului, în minutul 90+2, egiptenii au contestat vehement o fază în care Julian Alvarez ar fi intervenit neregulamentar asupra lui Mohamed Salah, înainte de golul decisiv al lui Enzo Fernandez. Cu toate acestea, arbitrajul video nu a considerat necesară o nouă intervenție.

Egiptenii au acuzat eliminarea, Messi nu și-a putut stăpâni emoțiile (Foto: EPAImages)

Egiptenii au acuzat eliminarea, Messi nu și-a putut stăpâni emoțiile (Foto: EPAImages)

Hossam Hassan a subliniat că echipa sa a fost tratată incorect. „Nu am văzut respect sau fair-play. Un penalty nu ne-a fost acordat. Nici măcar nu a fost verificat de VAR. Al doilea gol al nostru nu a fost validat, dintr-un motiv sau altul. Am fost tratați incorect. S-a comis o nedreptate”, a declarat selecționerul egiptean. El a criticat și programarea meciului la prânz, considerând-o solicitantă pentru jucători, și a dezvăluit că l-a confruntat pe Letexier după meci: „I-am spus arbitrului că a fost nedrept. I-am spus că poate poartă o cicatrice sau are ceva de ascuns”.

În urma acestor evenimente, Federația Egipteană de Fotbal a depus o plângere oficială la FIFA pentru a protesta împotriva arbitrajului. Atacantul Mostafa Zico a declarat pentru BBC că „arbitrul nu a fost imparțial. Nedreptatea a fost evidentă. Am jucat bine la începutul meciului. Dar este clar că acest turneu a fost aranjat.” Mai mult, Hany Abo Rida, un oficial de rang înalt din cadrul federației de la Cairo, a cerut în mod oficial suspendarea lui François Letexier și a asistenților săi pentru restul Cupei Mondiale, argumentând că erorile lor au influențat decisiv rezultatul confruntării dintre Argentina și Egipt.

Scorul final a fost stabilit de golurile marcate de Yasser Ibrahim (min. 15) și Mostafa Zico (min. 67) pentru Egipt, la care Argentina a replicat prin Cristian Romero (min. 79), Lionel Messi (min. 83) și Enzo Fernandez (min. 90+2).

Explorează subiectele:

Egipt Argentina arbitraj


Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze

2 „Statul român este un stat ticălos, care a alungat milioane de români din țară. Este cel mai corupt și ineficient stat din Europa”

3 Grinzi de oțel „îndoite ca niște țigări” în fostul sediu al Pfizer din New York

4 Așa o fi?

5 De citit...