Elena Udrea, CONDAMNATĂ la 6 ani cu EXECUTARE!

Instanţa supremă a condamnat-o marţi, în dosarul „Gala Bute”, pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Elena Udrea a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, patru ani pentru o altă faptă de luare de mită, şase ani pentru o a treia infracţiune de luare de mită şi tot şase ani pentru abuz în serviciu. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, după contopirea pedepselor, ca Udrea să execute şase ani de închisoare.

Instanţa a mai dispus achitarea Elenei Udrea pentru tentativa de folosire de declaraţii false ori incomplete.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Instanţa a constatat că fapta este concurentă cu cea pentru care Obreja a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, a contopit pedepsele şi a dispus ca Obreja să execute cinci ani de închisoare.

Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisaore cu suspendare.

Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.

Fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.

Instanţa a mai dispus condamnarea omului de afaceri Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Sentinţa poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o decizie definitivă în dosarul “Gala Bute”.

Dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice. 

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Kovesi le băga la beci în secunda doi! / Documente / Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabi…

2 Noua președintă a CSM, Nicoleta Margareta Tînț

3 Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii rom…

4 La CCR sunt 7 din 9! Unde sunt beneficiarii pensiilor cumulate cu salariile de la stat / La Curtea de Conturi co…

5 Dragi procurori, e rândul vostru! / Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic