Elveția limitează accesul muncitorilor români și bulgari timp de un an

Guvernul elvețian a anunțat, miercuri, că va limita timp de un an accesul resortisanților români și bulgari pe piața muncii, invocând o "clauză de salvgardare" inclusă în acordurile convenite cu Uniunea Europeană, transmite AFP.

Elveția nu este una dintre țările membre ale UE, dar a încheiat totuși unele acorduri bilaterale cu Bruxellesul.

Potrivit autorităților de la Berna, Acordul UE — Elveția privind Libera Circulație a Persoanelor conține o clauză de salvgardare care permite Elveției să reintroducă, în mod unilateral, până în 2019 un plafon cu privire la numărul de noi permise de ședere eliberate pentru cetățenii bulgari și români atunci când numărul de noi permise eliberate timp de un an este mai mare cu peste 10% față de media din precedenții trei ani.

În 2016, imigrația netă din România și Bulgaria a atins 3.300 de persoane, dublu față de 2016.

În aceste condiții, guvernul elvețian a decis miercuri să limiteze la 996 numărul de noi permise de ședere de tip 'B' (durată de ședere între 1 și 5 ani), care vor fi eliberate pentru muncitorii români și bulgari în următoarele 12 luni.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că partea elvețiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveția în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE și în 2013 pentru celelalte state membre UE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker