Emil Hurezeanu: Eu nu știu să existe o obiecție concretă a Germaniei împotriva intrării României în spațiul Schengen

Emil Hurezeanu: Eu nu știu să existe o obiecție concretă a Germaniei împotriva intrării României în spațiul Schengen

Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că nu există nicio obiecție concretă a Germaniei împotriva intrării României în spațiul Schengen.

 Prezent la o dezbatere care a avut ca temă influențele economiei germane asupra structurii economiei românești, ambasadorul român a precizat că dificultățile pe care țara noastră le are de parcurs pentru aderarea la Schengen sunt mai degrabă exprimate în mediul politic și diplomatic.

"Eu nu știu să existe o obiecție concretă a Germaniei împotriva intrării României în spațiul Schengen. Nu a fost exprimată niciodată nicio obiecție în mod concret. Se exprimă la nivelul discuției politice și diplomatice următoarea idee — 'tehnic și și politic sunteți compatibili cu spațiul Schengen, sunt însă dificultăți de parcurs și vedeți, îi convingeți pe francezi și pe olandezi'. Aud de ani de zile asta și din calitățile mele precedente de observator mai puțin constrâns, ca să zic așa, al scenei politice. Mai nou observ că și povestea cu spațiul Schengen a intrat în tumultul acesta care transformă de la o zi la alta UE într-o arenă de lupte deschise cu rezultat neclar", a declarat Hurezeanu.

Acesta a mai precizat că, în opinia sa, se află în derulare o fază de pregătire a unei reforme a spațiului Schengen.

"Președintele Franței a vorbit la București cu degetul ridicat — i se reproșau uneori germanilor că fac asta (...) dar de data asta a făcut-o președintele Franței care a spus că 'oricum reformăm spațiul Schengen și vedem atunci ce rol veți avea'. (...) Asta după vreo 500 de milioane deja investiți. Deci, între timp, când vom corespunde din punct de vedere politic, nu vom mai fi apți din punct de vedre tehnic și o luăm de la capăt", a mai spus ambasadorul.

Emil Hurezeanu a participat sâmbătă, la Universitatea Babeș-Bolyai, la dezbaterea "Puterea economică germană și influența acesteia asupra structurii economiei românești", care a avut loc în cadrul Festivalul de Toamnă al Economiei Germane — Herbstfest, organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

2 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

3 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

4 Asta explică multe / Călin Georgescu ar fi fost „acoperit” al SIE

5 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?