Eșecul de securitate de la 11 septembrie și miturile care au captivat America
Tragedia din 11 septembrie 2001 a provocat o traumă colectivă fără precedent în Statele Unite, lăsând în urmă circa 3.000 de morți și o falie adâncă de neîncredere în instituțiile statului. Incapacitatea serviciilor de securitate de a anticipa atacurile Al-Qaeda, deși complotul fusese pus la cale timp de ani buni chiar pe teritoriul american, a alimentat o proliferare masivă a teoriilor conspirației. În realitate, concluziile anchetelor oficiale arată că dezastrul nu a fost opera unei înscenări guvernamentale, ci rezultatul unei paralizii birocratice și al unei lipse dramatice de imaginație strategică.
Dimineața zilei de 11 septembrie 2001 a schimbat ireversibil cursul istoriei recente. La ora 8:45, primul dintre cele patru avioane de pasageri deturnate a lovit unul dintre Turnurile Gemene ale complexului World Trade Center din New York. La scurt timp, un al doilea aparat a fost izbit de celălalt turn. O jumătate de oră mai târziu, un al treilea avion comercial Boeing se zdrobea de clădirea Pentagonului, în timp ce al patrulea aparat, având drept țintă Capitoliul, s-a prăbușit pe un câmp deschis.
Avioanele ciocnindu-se de turnurile gemene Foto: getty images
Bilanțul a fost catastrofal: sute de călători, printre care și copii, au murit la bordul avioanelor, iar numeroși angajați ai birourilor din WTC și-au pierdut viața instantaneu. Căldura extremă provocată de aprinderea rezervoarelor pline de combustibil a distrus integritatea structurilor metalice, declanșând colapsul zgârie-norilor și uciderea a încă 2.000 de oameni. În final, bilanțul total al victimelor a atins 3.000 de morți.
Masacrul a fost coordonat de 19 teroriști afiliați rețelei Al-Qaeda, sub comanda directă a lui Osama bin Laden. Înarmați doar cu bricege și cuttere, aceștia au preluat controlul aeronavelor și le-au transformat în arme împotriva centrelor de putere financiară, administrativă și militară ale SUA. Pregătirile debutaseră încă din 1998, iar atentatorii fuseseră infiltrați în Statele Unite cu cel puțin doi ani înainte pentru a urma cursuri de pilotaj.
Nașterea ipotezelor paralele: MIHOP și LIHOP
Șocul de a vedea cea mai mare putere globală atacată chiar pe propriul teritoriu a generat o stare generală de consternare. Publicul larg nu găsea răspunsuri logice la întrebări esențiale: cum s-au putut antrena teroriștii în SUA ani la rând fără a fi reperați de CIA și de celelalte servicii de securitate? De ce aviația militară nu a intervenit rapid pentru a neutraliza avioanele după primul impact? În acest vid de încredere, a început să prindă rădăcini ideea că atentatele ar fi fost o manevră a administrației conduse de George W. Bush.
La aproximativ un an de la atentate, pe măsură ce documentele oficiale începeau să fie publicate, discuțiile alternative au căpătat amploare atât în Europa, cât și în Statele Unite, cristalizându-se în ceea ce a devenit cunoscut drept „Mișcarea Adevărului” (Truth Movement). Curentele sceptice s-au împărțit în principal în două mari direcții:
„Deși furia și ura provocate de evenimentele cumplite din 11 septembrie ar fi putut fi atenuate de vestea capturării lui Osama bin Laden, ideea că adevărul despre atacuri nu a fost descoperit nici măcar la zece ani după acea zi fatidică continuă să persiste în mintea unora. Această idee este alimentată de teoriile conspirației, mereu seducătoare, care promovează două interpretări majore: explicația MIHOP („made it happen on purpose” – „au făcut ca atacurile să aibă loc în mod intenționat”) și explicația LIHOP („let it happen on purpose” – „au lăsat atacurile să aibă loc în mod intenționat”)” — Beáta Sáfrány, „9/11 Conspiracy Theories”, Hungarian Journal of English and American Studies
În varianta LIHOP („let it happen on purpose”), susținătorii afirmau că factori de decizie de la Washington ar fi știut de planurile teroriste, însă au ales deliberat pasivitatea. În schimb, teoria MIHOP („made it happen on purpose”) mergea mai departe, afirmând că întreaga tragedie a fost regizată de însuși guvernul federal ca pretext pentru declanșarea războaielor din Afganistan și Irak și pentru sporirea supravegherii interne.
„Un răspuns diferit, dar la fel de neproductiv și dăunător din punct de vedere epistemic la 11 septembrie vine din partea așa-numitei mișcări „Truther”. Această mișcare a adepților teoriilor conspirației, apărută în urma atacurilor de la 11 septembrie, susține că guvernul SUA fie a comis el însuși atacul, fie, printr-o neglijență gravă, a permis ca acesta să aibă loc. Cea mai răspândită explicație în cadrul mișcării este aceea că atacurile de la 11 septembrie au fost rezultatul unei demolări controlate a Turnurilor Gemene, avioanele făcând parte dintr-un plan menit să prezinte operațiunea drept un atac terorist. Motivul invocat pentru ca Statele Unite să-și masacreze aproximativ 3.000 dintre propriii cetățeni și să dea vina pe terorismul străin era acela că SUA dorea să provoace în rândul populației sentimente de durere, teamă și furie, folosindu-le drept pretext pentru intensificarea supravegherii și pentru implicarea în intervenții militare în Orientul Mijlociu. Teoria conspirației evită capcanele gândirii necritice care pot rezulta din transformarea evenimentelor de la 11 septembrie într-o narațiune oficială de către guvern, însă oferă în continuare un răspuns nesatisfăcător la criza de sens, susținând că 11 septembrie nici măcar nu a fost orchestrat, în primul rând, de un actor străin” — Jason A. Thomas, „The Future Arrives On Flight 11: 9/11, the Crisis of Meaning, and Disinformation in the 21st Century”, Binghamton University
Printre scenariile promovate frecvent se numărau demolarea controlată a Turnurilor Gemene prin explozibili amplasați în prealabil, susținerea că Pentagonul ar fi fost lovit de o rachetă militară americană și nu de zborul American Airlines 77, sau zvonul antisemit că angajații evrei ar fi fost avertizați să nu se prezinte la lucru în acea dimineață. Alți contestatari, precum A. K. Dewdney, au afirmat că telefoanele pasagerilor din avioane nu ar fi putut funcționa tehnic la acele altitudini, iar dezvăluirea rapidă a numelor teroriștilor a fost privită drept o dovadă că acestea existau dinainte pe o listă prestabilită.
Ce au scos la iveală investigațiile oficiale
Cercetările tehnice și rapoartele oficiale au demontat sistematic aceste speculații. Raportul elaborat de Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST) a explicat clar mecanismul prăbușirii: impactul violent al avioanelor combinat cu temperaturile uriașe degajate de combustibil a deformat grinzile de susținere, provocând colapsul gravitațional al clădirilor. În cazul Pentagonului, prezența zborului 77 a fost atestată de cutiile negre, fragmentele epavei, imaginile video și sutele de mărturii directe. În mod similar, teoria conspiraționistă privind angajații evrei a căzut în fața evidenței că sute de persoane de origine evreiască au pierit în turnuri, iar studiile de comunicații au confirmat viabilitatea legăturilor telefonice la altitudinile la care s-au dat apelurile disperate.
În ceea ce privește eșecul de a preveni atacul, Raportul Comisiei 11 Septembrie a demonstrat că autoritățile nu au fost lipsite de indicii, ci s-au confruntat cu un colaps de coordonare internă cauzat de factori structurali clari:
- O lipsă majoră de imaginație: Deși serviciile secrete știau despre intențiile lui Osama bin Laden de a ataca Statele Unite și luau în calcul deturnări de curse aeriene, analiștii se așteptau exclusiv la scenarii clasice cu luare de ostatici și negocieri. Nimeni din aparatul decizional nu a conceput folosirea unor avioane de linie ca arme ghidate cu încărcătură explozivă proprie.
- Barierele legislative și birocratice: O decizie adoptată în anii ’70 pentru a preveni abuzurile de supraveghere domestică limita drastic transferul de informații operative între agenția de spionaj extern (CIA) și poliția federală internă (FBI). Din această cauză, informațiile privind Nawaf al-Hazmi și Khalid al-Mihdhar – doi dintre viitorii atacatori depistați de CIA cu un an înainte și monitorizați la intrarea în SUA – au fost transmise către FBI abia în august 2001, când cei doi nu au mai putut fi găsiți la timp.
- Infrastructură concepută pentru Războiul Rece: Sistemele analitice și de baze de date ale FBI erau complet învechite, împiedicând conectarea informațiilor venite de la diverse birouri locale. Totodată, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) fusese structurat pentru a respinge atacuri externe, precum bombardierele sovietice venite peste oceane, neavând radare sau protocoale gata să intervină împotriva deturnărilor sinucigașe operate pe rute interne.
Astfel, lipsa de intervenție a piloților militari nu s-a datorat unei refuz de a acționa, ci gravelor disfuncționalități de comunicații și procedură într-un sistem militar orientat exclusiv către amenințări externe.
Cât de adâncă a fost neîncrederea publică
Deficiențele autorităților au erodat serios capitalul de încredere al cetățenilor americani. Un sondaj de opinie realizat de agenția Zogby în mai 2006 indica faptul că 42% dintre respondenți considerau că executivul și comisia de anchetă au tăinuit sau au evitat intenționat să examineze probe esențiale care contraziceau concluziile oficiale.
Mai mult, o cercetare sociologică efectuată în octombrie 2006 de New York Times și CBS News arăta că numai 16% dintre americani mai credeau că administrația Bush spunea întregul adevăr legat de semnalele de avertizare primite înainte de data de 11 septembrie. Peste jumătate dintre cei intervievați – 53% – bănuiau că executivul ascunde informații, iar 28% erau convinși că autoritățile au recurs la minciună în cea mai mare parte a explicațiilor oferite.
Explorează subiectele:
