Eurostat: România, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în septembrie

România s-a situat în septembrie printre ţările membre ale Uniunii Europene cu cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei, arată datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,3% în septembrie, de la un nivel de minus 0,2% în august, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut până la 0,3%, de la 0,4% luna precedentă.

Comparativ cu situaţia din august, rata anuală a inflaţiei în septembrie a scăzut în 13 state membre (inclusiv în România), a rămas stabilă în şapte şi a crescut în alte şapte ţări membre.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,8%), Ungaria (3,4%), Cehia (3,3%) şi România (2,1%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Grecia (minus 2,3%), Cipru (minus 1,9%) şi Estonia (minus 1,3%).

Datele Eurostat mai arată că în zona euro inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în septembrie până la 0,4%, de la un nivel de 0,6% în august. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Așa o fi? / Dunărea, la un nivel aproape record de scăzut, în ciuda ploilor abundente din România