EXCLUSIV/Cine va CONDUCE PSD. Ponta, Năstase și Iliescu au ales FORMULA. Va fi REVOLUȚIE!

Soarta PSD a fost decisă! Cel mai mare și corupt partid din România va cunoaște o adevărată revoluție. Cătălin Ivan, Andrei Dolineaschi și Victor Negrescu va fi triumviratul care va constitui, din toamna acestui an, noua garnitură din fruntea partidului.

Cătălin Ivan va fi președinte, Andrei Dolineaschi secretar general și Victor Negrescu vector de imagine și principal secondant al lui Ivan. Însă nu aceasta este marea noutate. Surpriza este renunțarea la conceptul de baron local. Se va merge la baza partidului, adică se va râni sub straturile create în teritoriu de baroni. Vor apărea nume noi, ca Gabriela Podașcă, Andi-Lucian Cristea și Claudia Țapardel, ultimii doi europarlamentari. Vor rămâne la vârf oameni ca Ioan Mircea Pașcu și vor fi sprijiniți în continuare independenți ca Mircea Diaconu. De asemenea, pentru că viitoarele alegeri parlamentare se vor face pe liste, se va reveni la practica de la mijlocul anilor '90, de a fi propuse în Parlament personalități de marcă.

Toate marile găști care au condus PSD vor fi reprezentate, cu o singură excepție, cea a lui Mircea Geoană. 

Ponta a copt acest plan la Istanbul și l-a pus pe masă, când s-a întors, lui Năstase și Iliescu. El va primi felia cea mai mare. Dar Ion Iliescu a primit președintele și Năstase va primi un loc eligibil pe lista de europarlamentari pentru unul din băieți. 

Mai multe amănunte pe măsură ce acestea vor apărea.


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...