Exodul din armata lui Putin. „Criza dezertărilor din Rusia începe să semene cu dezastrul din Primul Război Mondial”, susține un activist rus

Războiul din Ucraina a încetat demult să mai fie doar o realitate îndepărtată a frontului, remodelând din temelii viața de zi cu zi a rușilor de rând, chiar și în regiunile aflate la mii de kilometri de linia focului. Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, Daniil Cebikin, un activist politic rus refugiat la Erevan și vânat de Moscova sub eticheta de „extremist și terorist”, descrie o Rusie sufocată de restricții absurde, cenzură digitală și, mai ales, de o criză masivă și mocnită: dezertarea în masă.

Cebikin, fondatorul Asociației Civice din Omsk și implicat în proiectul „Tvîordîi Znak” (semn de sprijin pentru militarii care refuză să lupte), face o radiografie tăioasă a regimului de la Kremlin, comparând situația actuală cu cea din 1917, care a dus la prăbușirea Imperiului Rus.

Viața la 3.000 de kilometri de front

Chiar și în Omsk, oraș natal al activistului situat în Siberia, efectele conflictului sunt omniprezente. Autoritățile folosesc pretextul războiului pentru a consolida un control politic total.

„La rafinăria din Omsk, unde lucrează peste 15.000 de oameni, angajaților le-a fost interzis să mai aducă la muncă dispozitive cu funcție GPS. Asta înseamnă că telefoanele inteligente și brățările de fitness sunt interzise, iar oamenii sunt întorși forțat la tehnologia anilor '90”, explică Cebikin.

Paranoia de la centru a dus și la blocarea aproape completă a spațiului virtual. Platforme majore precum Telegram, Instagram, X (fostul Twitter) sau Facebook sunt inaccesibile fără rețele VPN, pe care statul încearcă activ să le neutralizeze. Chiar și YouTube a fost încetinit deliberat până la o viteză simbolică de 128 kbps, devenind practic inutilizabil.

Deși sondajele oficiale îi atribuie în continuare o popularitate uriașă lui Vladimir Putin, activistul subliniază că sprijinul real pentru război este mult mai scăzut: majoritatea populației nu manifestă entuziasm, ci o profundă indiferență dictată de frică și spirit de conservare.

Sute de mii de dezertori

Dacă în 2022 liniile de asistență anti-mobilizare erau asaltate de ruși care încercau să evite recrutarea, situația s-a schimbat radical. Acum, cererile vin direct de la soldații aflați pe front care vor să evadeze din sistem. Estimările privind numărul total al dezertorilor variază în prezent între 300.000 și 800.000 de oameni.

Sindromul Primului Război Mondial

Cebikin explică de ce analogia corectă pentru acest conflict este anul 1914, și nu Al Doilea Război Mondial. Atunci, URSS ducea un război defensiv; astăzi, soldații ruși realizează treptat că mor pentru mize care nu le aparțin. „Ei văd cum sunt tratați de comandanți și realizează că nu apără Rusia de NATO. Prăbușirea structurii militare din interior a fost cea care a declanșat revoluția din 1917”, afirmă el.

Deși recruții sunt ademeniți cu salarii mari pentru a semna contracte, inflația galopantă a măcinat stimulentele financiare. În plus, rata uriașă a mortalității în rândul noilor sosiți pe front îi determină pe mulți să aleagă fuga în locul unei morți aproape sigure.

Un „Frankenstein ideologic” și amenințările la adresa vecinilor

Întrebat despre strategia pe termen lung a lui Putin, activistul este de părere că liderul de la Kremlin acționează impulsiv, asemeni unui țar obsedat exclusiv de păstrarea puterii. Contractul social este măcinat și de o propagandă agresivă în școli, care încearcă să spele creierul copiilor printr-un amestec bizar de nostalgie sovietică, imperialism țarist și ortodoxie, un adevărat „Frankenstein ideologic” lipsit de o viziune coerentă de viitor.

Refugiat în Armenia, Daniil Cebikin remarcă și o schimbare profundă de paradigmă în Caucazul de Sud. După eșecul Moscovei de a proteja Erevanul în conflictul din Nagorno-Karabah, Armenia privește tot mai mult spre Uniunea Europeană. Reacția Kremlinului a fost imediată, oficialii ruși amenințând Erevanul cu un „scenariu ucrainean”.

Această retorică agresivă, concluzionează activistul, demonstrează adevărata logică a Moscovei: nu este vorba despre „denazificare” sau „demilitarizare”, ci despre simplul fapt că imperiul nu poate tolera ca statele vecine să își aleagă singure un destin politic independent.