Fiul scriitorului american Paul Auster, arestat după decesul bebeluşului său prin supradoză

Fiul celebrului romancier american Paul Auster a fost acuzat de omucidere involuntară şi din neglijenţă în urma decesului prin supradoză al fiicei sale de 10 luni, a anunţat duminică poliţia din New York, relatează AFP.

Daniel Auster, în vârstă de 44 de ani, o avea în grijă pe fiica sa, Ruby, pe 1 noiembrie, în locuinţa sa din Brooklyn, când copilul a fost găsit inconştient.

Fetiţa a fost transportată de urgenţă la spital unde a murit.

Biroul medicului legist a concluzionat că decesul s-a produs în urma unei "intoxicaţii acute din cauza efectelor combinate ale fentanilului şi heroinei", a declarat poliţia pentru AFP.

"Incidentul a fost considerat omucidere" după consultări cu biroul procurorului districtual, a precizat poliţia, adăugând că Daniel Auster a fost arestat şi acuzat de omucidere involuntară şi din neglijenţă.

Potrivit mass-mediei din New York, el a fost arestat vineri seara.

Daniel Auster a avut o confruntare cu poliţia în 1996, când Andre "Angel" Melendez, un presupus traficant de droguri, a fost ucis.

Fiul scriitorului nu a fost implicat în crimă. El a pledat vinovat pentru deţinerea a 3.000 de dolari furaţi de la Melendez şi a fost condamnat la o măsură de probaţiune.

Alte două persoane au pledat vinovate de uciderea lui Melendez şi au mărturisit că i-au aruncat cadavrul în râul Hudson.

Paul Auster este unul dintre cei mai renumiţi scriitori din New York, autor al romanelor "The New York Trilogy", "Moon Palace" şi "Leviathan".

În romanul său "Oracle Night", publicat în 2003, naratorul este un scriitor al cărui fiu este dependent de droguri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan