Flavius Nedelcea, secretar de stat la Ministerul Economiei, reținut de DNA SURSE

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Flavius Nedelcea a fost reținut de DNA.

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei FOTO: Facebook

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei FOTO: Facebook

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei a fost reținut de DNA.

Potrivit unor surse, acesta a fost reţinut de DNA Timişoara iar infracțiunea de care este învinuit este pentru instigare la abuz în serviciu. Concret, ar fi exercitat presiuni asupra preşedintelui ANPC şi a directorului ANPC pentru a fi schimbată fin funcție şefa Protecției Consumatorului Caraş Severin,

Cine este Flavius Nedelcea

Pe lângă funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea a fost și consilier județean din 2012 și până în 2022, potrivit CV-ului de pe pagina ministerului, ocupând și funcția de vicepreședinte al Consiliului județean din Caraș-Severin între anii 2017-2020.

De asemenea, între anii 2000-2004, Flavius Nedelcea a fost consilier local în Reșița, iar între anii 1999-2000, a fost și inspector de specialitate în Ministerul Finanțelor Publice, fiind licențiat în economie și inginerie electromecanică.

În 2022, Sorin Grindeanu l-a numit pe Nedelcea în Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Flavius Nedelcea este membru PSD.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...