Florin Iordache despre legile Justiţiei: Cred că e un succes pentru Parlament cum arată cele 3 legi

Deputatul PSD de Olt Florin Iordache a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Slatina, că, în opinia sa, este "foarte mic" procentajul de articole declarate neconstituţionale din legile Justiţiei, iar cele trei legi sunt "un succes" pentru Parlament.

"Dacă vă uitaţi foarte atent la ceea ce a declarat CCR, eu cred în acest moment că este un succes pentru Parlament cum arată cele trei legi. La Legea 317, ultima lege care vizează CSM-ul, au fost declarate patru articole (neconstituţionale - n.red.), patru din 120, eu cred că procentajul e foarte mic, la Legea 303 sunt şapte, iar la Legea 304 sunt din nou patru. Deci, una peste alta, din peste 300 de articole să ai doar 15, dintre care trei sau patru trebuie reformulate... La una singură a fost publicată motivarea. Aşteptăm şi celelalte două legi, astfel încât, într-o singură zi, Parlamentul va retrimite preşedintelui legile în concordanţă cu decizia Curţii", a spus Florin Iordache. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis