Forțele Navale anunță pentru perioada următoare achiziția primei corvete multifuncționale noi

Forțele Navale anunță pentru perioada următoare achiziția primei corvete multifuncționale noi

Statul Major al Forțelor Navale (SMFN) anunță că programele de înzestrare pentru perioada următoare includ achiziția primei corvete multifuncționale noi, reînființarea Divizionului 508 Rachete Coastă, dar și modernizarea fregatelor T22R și dotarea acestora cu echipamente pentru luptă împotriva amenințărilor ariene, subacvatice și de la suprafața apei.

Conform unui comunicat de presă transmis, joi, de Forțele Navale, bilanțul din 2016 i-a fost prezentat de viceamiralul Alexandru Mîrșu, șeful SMFN, generalului Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, în cadrul unei ședințe de autoevaluare, la care au participat reprezentanți ai structurilor centrale din MApN și comandanții de mari unități din Forțele Navale.

"Programele de înzestrare, care urmează a fi inițiate în perioada următoare, au fost prioritizate pe două etape. Etapa I, se va desfășura în perioada 2017-2020, și va cuprinde achiziția primei corvete multifuncționale noi; reînființarea Divizionului 508 Rachete Coastă și dotarea acestuia cu instalații mobile de lansare rachete containerizate și cu o platformă mobilă de comandă și control; modernizarea fregatelor T22R și dotarea acestora cu echipamente pentru luptă împotriva amenințărilor ariene, subacvatice și de la suprafața apei; modernizarea a două nave purtătoare de rachete; re-motorizarea navelor militare fluviale. Etapa a II-a, derulată în perioada 2020-2026, cuprinde intrarea în dotare a următoarelor trei corvete multifuncționale; modernizarea celei de-a treia nave purtătoare de rachete și, în limita bugetului pe care Forțele Navale îl vor avea la dispoziție, inițierea unui program multianual de înzestrare cu submarine noi", se precizează în comunicat.

Principalele teme ale ședinței au fost managementul spațiului maritim și fluvial, monitorizarea situației navale și fluviale din zona de responsabilitate a Forțelor Navale la granița estică a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, dezvoltarea capacității operaționale a pachetului de forțe pus la dispoziția NATO, programele de modernizare și de înzestrare cu echipamente noi și alte aspecte importante ale activităților desfășurate în anul 2016.

Viceamiralul Alexandru Mîrșu a informat că numărul de zile de instruire pe mare în anul 2016 față de anul precedent s-au dublat, având în vedere situația de criză din Bazinul Mării Negre și înghețarea inițiativelor militare regionale.

"Anul 2016 a fost unul deosebit de tensionat în zona Mării Negre, dacă avem în vedere criza din Turcia și aspectele de creștere semnificativă a nivelului de dotare și de înzestrare a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Neagră, dar și conflictele înghețate din Caucaz și din vecinătatea estică a țării noastre, din Transnistria. În acest context, navele maritime ale noastre s-au aflat pe mare 159 de zile, în cadru multinațional, și remarc o creștere de aproximativ 100% față de anul 2015, când navele noastre au desfășurat misiuni pe mare 84 de zile. Am avut alături de noi, pe mare, parteneri din 12 țări NATO și menționez aici participarea concomitentă, în premieră, a două grupări navale NATO la cel mai mare exercițiu multinațional pe care noi l-am organizat, Sea Shield 2016, la care au participat 1.000 de militari români și 1.000 de militari din șapte țări aliate. Am demonstrat că structurile noastre de conducere și execuție au capacitatea de punere în aplicare a procedurilor de operare la standarde NATO, pentru lupta împotriva amenințărilor de orice natură, pe mare, subacvatice și aeriene', a explicat șeful SMFN.

Relațiile dintre Marina Militară Română și partenerii internaționali au fost consolidate prin numeroase activități de instruire comune atât pe mare, cât și în teren, în țară și în străinătate, la care au participat militarii Forțelor Navale.

Viceamiralul Mîrșu a menționat participarea mai multor nave la misiuni împreună cu partenerii NATO, menționând fregata "Regina Maria", dragoarele maritime 'Sublocotenent Alexandru Axente' și 'Locotenent Dimitrie Nicolescu', corveta 'Eustațiu Sebastian', dar și a militarilor Divizionului 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale în Afganistan, a infanteriștilor marini, în premieră, la cel mai amplu exercițiu de luptă împotriva amenințărilor terestre și aeriene, Silver Arrow-16, organizat de NATO în Letonia, precum și încadrarea unui număr semnificativ de posturi în comandamentele NATO și UE cu personal din Forțele Navale Române.

Forțele Navale, se precizează în comunicat, participă la dezvoltarea a 11 proiecte în cadrul Inițiativei "Smart Defence", iar actualul sistem de supraveghere maritimă de la litoral reprezintă o prioritate și, totodată, un angajament asumat față de NATO și UE. Interconectarea structurilor de specialitate din subordinea Forțelor Navale cu cele ale NATO și UE a produs creșterea schimbului de informații și realizarea unei imagini maritime integrate a zonei Mării Negre.

"Capacitatea de luptă a structurilor din subordinea Flotilei Fluviale a fost consolidată prin mărirea numărului de exerciții integrate, tip Joint Force, desfășurate de navele militare fluviale, infanteriștii marini și elicopterele Puma Naval în zona Deltei Dunării, precum și prin participarea militarilor noștri la Exercițiul multinațional Sea Breeze 2016, organizat de partenerul strategic american și de Ucraina, la granița de est a României, în zona Odessa", arată sursa citată.

SMFN a avut anul trecut 170 de activități internaționale. Dintre acestea, o treime au avut loc pe teritoriul național și două treimi în străinătate. Parteneriatul strategic cu SUA a cuprins activități de instruire în comun, pe mare, în aer și în teren, iar rezultatele pozitive sunt vizibile în nivelul ridicat de interoperabilitate dintre marinarii militari români și militarii americani, se mai precizează în comunicat.

În bilanțul Forțelor Navale se mai menționează că procesele de restructurare și de planificare a înzestrării derulate au cuprins numeroase programe, unele fiind încheiate la sfârșitul anului trecut, altele aflându-se în derulare până în anul 2026. După 20 de ani, trei nave noi au intrat în serviciul Forțelor Navale Române, remorcherele multifuncționale 'Vârtosul', 'Voinicul' și 'Vânjosul'. Fondurile alocate pentru procesele de mentenanță și de reparații la navele din dotare au fost utilizate pentru reparații de o complexitate ridicată la opt nave, în vederea creșterii capacității de luptă a acestora.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro