Fostul deputat Mihai Banu, în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul deputat liberal de Bacău Mihai Banu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate, vineri, de o instanță de judecată de la Curtea de Apel Bacău.

El fusese reținut, joi, de procurorii DNA, sub acuzația de trafic de influență.

,,În perioada 2010-2012 a pretins și primit de la un om de afaceri, suma de 270.000 euro, pentru ca, în calitate de deputat, să-și folosească influența personală sau prin intermediul altui demnitar, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău', se preciza într-un comunicat al DNA transmis joi.

În cursul intervenției sale din fața judecătorilor, Mihai Banu a încercat să explice raporturile "deloc apropiate" în care se află cu denunțătorul din cazul său, cel care ar fi "denaturat faptele" în declarația către procurori. "Nu a fost deloc, din partea clientului meu, o declarație de recunoaștere a faptelor, pentru că nu le-a comis. El a relatat, de altfel, care a fost conjunctura în care l-a cunoscut pe denunțător', a precizat la finele audierii Nicu Baba, avocatul lui Mihai Banu.

Avocatul a formulat contestație față de măsura arestului preventiv, care se va judeca săptămâna viitoare la Înalta Curte de Casație și Justiție. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko