Fostul vicepreședinte PMP, Radu Cristescu, publică un document al fostei Securități și susține că Traian Băsescu a fost remunerat cu 1500 de dolari

Fostul vicepreședinte PMP, Radu Cristescu, publică un document al fostei Securități și susține că Traian Băsescu a fost remunerat cu 1500 de dolari

Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP, publică pe Facebook un document atribuit fostei Securități și susține că fostul președinte, Traian Băsescu, a primit 1500 de dolari în calitate de colaborator.

”Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1500 de dolari SUA pentru subvenționare rețelei în cadrul noilor deziderate”, se arată în ceea ce pare a fi o notă transmisă fostului șef al Securității, Iulian Vlad în octombrie 84, scrie  G4Media.ro .

 Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat, săptămâna trecută, în faţa instanţei de la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul său cu CNSAS, că nu a stiut că serviciul de contrainformații militare reprezintă securitatea și, de asemenea, că nu a știut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ şi a subliniat că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. Instanța se va pronunța pe 20 septembrie.

Redăm mai jos integral postarea lui Radu Cristescu pe Facebook:

”Ce o fi asta???
După cum bine știm turnătorul Petrov, alias Băsescu, a avut doua declarații vis a vis de faptul ca a fost turnător al Securității:

-una dintre declarații în care sfidează inteligenta tuturor romanilor, sfidând bunul simt, spune ca nu a stiut ca CI-stul, cel căruia îi turna, era de la securitate.

-în cea de a doua declarație recunoaște ca scrisul este al lui, adică, da, a turnat, dar ca nu a fost remunerat, adică nu a primit bani pentru turnătorii.

Oare 1500 de dolari cât primea el pe vreme lui Ceaușescu nu erau bani?
Citiți documentul de mai jos!

Ce zici Petroave de asta?!? Ai luat sau nu ai luat bani?”

Premierul Dăncilă l-a numit miercuri pe Radu Mihail Cristescu în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, o instituție – cheie în gestionarea marilor companii de stat. Cristescu a devenit cunoscut drept omul care, deși era numit de tandemul Udrea – Băsescu în fruntea Agenției Domeniilor Statului, l-a ajutat pe Dan Voiculescu să plătească taxe mai mici pentru terenurile agricole concesionate. Și tot la televiziunea lui Dan Voiculescu, Cristescu a lansat teza preferată a marilor infractori, spunând că arestările și dosarele erau decise în biroul lui Băsescu.

Context

În acţiunea depusă de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu se arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.

Conform documentelor depuse în instanţă, o sursă, pe nume Petrov, ar fi dat informaţii despre doi studenţi. Petrov ar fi fost numele de cod al lui Băsescu. Petrov ar fi sesizat securităţii „aspecte operative” despre colegi. Cele mai importante informaţii din dosarul trimis de CNSAS instanţei şi consultat de G4Media.ro:

Documentele invocate de CNSAS arată că Traian Băsescu ar fi fost folosit ca sursă de Securitate începând din 1972, chiar anul în care a devenit student. În 1976, când a terminat facultatea, el a fost preluat de Securitatea Constanţa.

În 1979, dosarul lui a fost distrus, fără a fi microfilmat, când Băsescu s-a înscris în Partidul Comunist Român. CNSAS arată că identitatea sursei Petrov, adică Traian Băsescu, este dovedită de faptul că numărul dosarului personal de Securitate se regăseşte şi pe notele informative olograf (scrise de mână) identificate în două dosare ale altor persoane urmărite de Securitate. Mai mult, arată CNSAS, numele ofiţerului de legătură din perioada colaborării cu organele de contrainformaţii militare este consemnat atât în Registrul jurnal pentru reţeaua informativă, cât şi pe notele informative ale sursei Petrov.

Pe parcursul colaborării cu Securitatea, Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative, datate în 5.5.1975, identificate în două dosare, arată CNSAS. – Un prim document este o notă informativă despre un coleg în care dă detalii despre presupusele legături cu cetăţeni străini.




Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro